Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agroturismul ar rezolva problemele comunei Crucea

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 iulie 2003 ·

159 familii au intocmite dosare pe Legea 416 Dezvoltarea agroturismului si punerea in exploatare a resurselor naturale de calcar ar constitui rezolvarea problemelor financiare ale administratiei comunei Crucea. Datorita acestor probleme, in perioada iulie 2000 - august 2002, nu a putut fi reconditionata baza materiala a internatului scolar, care are o capacitate de 65 de locuri, suma necesara cumpararii de saltele, paturi, cearsafuri, perne si dulapuri fiind de 200 milioane lei. De asemenea, repararea caminului cultural din satul Galbiori, care este pe punctul de a se prabusi, necesita o investitie de 350 milioane lei. Printre neimplinirile pe care ni le-a semnalat primarul Gheorghe Frigioi se mai numara nereusirea reabilitarii sistemului de alimentare cu apa in localitatea Crucea (exista insa speranta ca acest lucru va fi rezolvat prin aprobarea unui proiect SAPARD), neputinta procurarii de utilaje necesare pentru intretinerea curateniei in comuna (tractor cu remorca, vola, autogreder). De prevederile Legii 416/2001 beneficiaza un numar de 159 familii care au intocmite dosare, persoanele apte de munca prestand activitati in folosul comunitatii, cum ar fi mentinerea in tot timpul anului in stare de curatenie a celor trei sate asezate pe traseul turistic, prin curatarea santurilor de pamant si vegetatie, varuirea gardurilor, intretinerea spatiilor verzi, amenajarea rampelor de gunoi in cele sase sate si amenajarea curtilor din toate scolile, internat, biserici si cimitire. In ceea ce priveste aplicarea legilor fondului funciar, comisia locala a trecut la punerea in posesie a celor indreptatiti conform Legii 1/2000, iar titlurile de proprietate acordate in baza Legii 18/1991 au fost primite toate si inmanate in proportie de 80%.

159 familii au intocmite dosare pe Legea 416 Dezvoltarea agroturismului si punerea in exploatare a resurselor naturale de calcar ar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°