Programul de pregatire de la Predeal a fost dat peste cap Plecati de trei zile in cantonamentul montan de la Predeal, unde vor sta pana pe 1 august, jucatorii divizionarei B de fotbal au inceput sa regrete dupa vremea de acasa. Ei au fost intampinati in localitatea montana de o vreme potrivnica, din cauza ploii neputandu-si desfasura asa cum ar fi vrut programul de pregatire. "Nu putem sa facem mai nimic. Polua intruna! Astazi (n.r. - ieri), am gasit un teren la Busteni pe care ne vom antrena, insa sper sa nu ploua. Pana acum ne-am antrenat in sala de forta si am efectuat alergari pe pantele muntilor", a declarat ieri, pentru ziarul nostru, antrenorul Daniel Radulescu. La antrenamentele conduse de acesta nu participa alti trei jucatori, Dragoi, Posirca si Fugaru, care, desi s-au antrenat cu echipa in perioada de pregatire efectuata acasa, nu au mai urcat in autocar, tentati sa plece la alte echipe. Ei se alatura lui Costel Ilie, Bunea, Pitu, Ferenti si Avram, jucatori care in aceasta vara au parasit echipa din diverse motive. Au venit insa altii noi, C. Mocanu, Anghel, Priescu (imprumutati de la FC Farul), Patarlageanu, Dragulin (ambii Oil Terminal), Basalac (Otelul Galati), Dodan si Cherim (ambii promovati de la echipa de juniori), cu care se spera sa se umple "golurile" ramase. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Programul de pregatire de la Predeal a fost dat peste cap Plecati de trei zile in cantonamentul montan de la Predeal, unde vor sta pana pe 1 august, jucatorii divizionarei B de fotbal au inceput sa regrete dupa vremea de acasa. Ei au fost intampinati in localitatea montana de o vreme po