Brancusi. Au si oamenii soarta lor, ca si cartile. Pe masura ce trece timpul, soarta unora dintre semenii nostri disparuti devine tot mai complicata, ca si cum s-ar rescrie post-mortem. . Un exemplu, Eminescu. Azi il vedem si nu e. Fiecare a facut ce a vrut cu el. A fost ridicat in slavi ca precur...

Brancusi

Au si oamenii soarta lor, ca si cartile. Pe masura ce trece timpul, soarta unora dintre semenii nostri disparuti devine tot mai complicata, ca si cum s-ar rescrie post-mortem.

Un exemplu, Eminescu. Azi il vedem si nu e. Fiecare a facut ce a vrut cu el. A fost ridicat in slavi ca precursor al legionarismului si al nationalismului comunist. A fost pictat si sculptat in pozitii nefiresti, caricaturale. A fost saltat la rang de romanta lalaita in fum de mititei sau modernizat pe muzica serialista cu tobe, talangi si piane dezacordate. A fost convocat in simpozioane si conferinte de partid. A fost folosit ca pretext pentru teorii aberante sau ideologii totalitare. Fiecare tinea altfel pagina cartilor si privea din alt unghi versul poemelor. Molozul retoric sufoca slova cartii, singura care ar trebui sa ne spuna ceva despre poet. Cine deschide cartea s-ar putea sa nu mai recunoasca poetul, atat de tare l-au desfigurat raii si famenii care si-au luat sloganele si slagarele politice din versurile lui.

Cu Ciprian Porumbescu sau George Enescu s-a petrecut acelasi fenomen. Viata dupa moarte a compozitorilor s-a umplut de paraziti. Putini le-au ascultat creatia si mai nimeni nu stie mai mult decat cioburi melodice din Balada pentru vioara sau din Rapsodia intai. Toti ii enumera la gramada cand e vorba de lista celebritatilor romanilor. Acest exercitiu de desfigurare postuma pare o constanta culturala. Vocile istoricilor sau ale criticilor sunt umbrite de rastelile amatorilor si de agresivitatea falsificatorilor.

Insa, cea mai hartuita