Povestea motanului Nano. Sunt si eu una din cititoarele revistei "Formula As" si va urez sa fiti totdeauna "primii" aici, in strainatate, cat si la noi acasa, in Romania. Imi place tot ce scrieti, dar rubrica care ma atrage pe mine in primul rand este cea cu povesti despre animale; poate si pentru...
Povestea motanului Nano
Sunt si eu una din cititoarele revistei "Formula As" si va urez sa fiti totdeauna "primii" aici, in strainatate, cat si la noi acasa, in Romania. Imi place tot ce scrieti, dar rubrica care ma atrage pe mine in primul rand este cea cu povesti despre animale; poate si pentru ca m-am nascut si am fost crescuta intr-o familie modesta, la tara, si pentru ca acum am ajuns sa traiesc intr-un oras modern, dar fara viata plina de sentimente si bucurie din anii copilariei (cand imi aduc aminte de Romania, mi se umplu ochii de lacrimi, asa cum se intampla cu toti cei plecati departe de ea). Revenind la scopul scrisorii mele, m-am gandit sa va povestesc si eu istorioara lui Nano, pisicul meu mult iubit, care mi-a umplut casa numai de bucurii. (Nano - in limba greaca inseamna "pitic".)
Era intr-o zi de aprilie, cand sotul meu mi-a spus ca suntem invitati la un "Coffee shop", unde era organizat un mic spectacol pentru copii. Noi n-avem mostenitori, asa ca am mers insotiti de fetitele unor prieteni. Pana sa inceapa spectacolul, am facut o mica plimbare pe jos, prin imprejurimi. Dintrodata, la un colt de strada am auzit niste voci, era o femeie care tipa de mama focului. Curiosi sa vedem ce s-a intamplat, ne-am apropiat de gardul casei, si ce sa vad: o femeie in varsta tinea in mana un cos, fugarind o pisica care alerga disperata de colo-colo.
- Ati patit ceva? - am intrebat-o.
- A naibii pisica, nu si-a gasit un loc de fatat decat in dulapul cu haine! raspunse ea.
Am rugat-o sa-mi arate si mie puii din cos. M-am luminat
