Antoine COMPAGNON
Le Démon de la théorie. Littérature et sens commun
Editions du Seuil, Collection Points, 2001, 352 p.
„…Si Barthes se adincea in lectura Contelui de Monte-Cristo inainte de a adormi“, iata parabola care justifica, in fata cititorului contemporan, ultima carte a lui Antoine Compagnon.
Ne-am obisnuit, de o bucata de vreme, sa citim carti-bilant. Iar bilantul are un aspect, cum spune gramatica, terminativ. Un secol s-a terminat, iar celalalt n-a apucat inca sa iasa din stadiul de embrion, a primit fel de fel de botezuri mai mult sau mai putin efemere, contestabile in orice caz. Din punctul de vedere al celui angrenat in cimpul literelor sau al cuvintelor „cu care se fac lucruri“, secolul XX s-a incheiat dupa ultimele convulsii de anvergura de la sfirsitul anilor ’60. S-a incheiat, pentru a relua o comparatie a lui Jean Echenoz, ca numarul de strip-tease al unei dansatoare ramase acum nude in fata noastra, careia, o data tensiunea actului expirata, incepem sa-i descoperim defectele. Dansatoarea pe care am avut sansa s-o admiram s-a dezbracat si, de-acum incolo, pentru citava vreme, nimic nu se mai intimpla pe scena. In sala se declanseaza, firesc, glosele spectatorilor, se decanteaza opinii, se reconstituie comploturile, dejucate acum, se negociaza ierarhii, se cauta morala.
Nu in ultimul rind, cartea lui Compagnon are un tilc, limpede expus de autor. Lipsite de ambiguitatea Moralitatilor postmoderne lyotardiene, cele ale criticului francez de origine belgiana au intentia clara de „déniaiser“, de a oferi unui public cit mai larg, amator de un fel de literatura (sau de cai morti), batalia, reconstituita, dintre teorie si sensus communis. La lectura unei astfel de carti-bilant cititorului ii va parea bine ca a apucat sa traiasca sfirsitul de veac XX pentru a profita de ocazia nesperata oferita intr
