Pentru a deveni operational de la inceputul anului viitor, Codul fiscal trebuie finalizat de catre guvern pana in toamna, astfel incat sa poata fi inaintat, la deschiderea noii sesiuni, parlamentului spre aprobare. Si aceasta discutare in parlament, inaintea intrarii in vigoare, este un lucru pozitiv, tinand cont de experientele realmente nefaste - in frunte cu cea privind Codul muncii - in care, pentru adoptare, s-a folosit fie ordonanta de urgenta, fie asumarea raspunderii guvernamentale in parlament, ambele fara corectiile determinate de dezbateri.
Din pacate, intentia binevenita in introducerea Codului fiscal n-a fost insotita de incercarea de a se face un pas minim inainte si in directia unei reforme fiscale, care sa caute sa rezolve macar partial unele din principalele probleme grave si perturbatoare economic ale fiscalitatii din Romania.
Daca unele din aceste probleme, precum supradimensionarea fiscalizarii locului de munca, au determinari economice profunde si nu-si pot gasi solutii decat treptat si pe termen lung, altele puteau si trebuiau atacate frontal cu ocazia introducerii Codului fiscal. Si daca rezolvarea problemei cu adevarat principale si cruciale - cea a neincasarii, decurgand din tolerarea neplatii obligatiilor financiare la bugetele publice de catre intreprinderi de stat, precum si de catre societati private cu acoperire clientelara - este probabil mai degraba de resortul Codului penal, decat de cel al Codului fiscal, exista o problema a carei solutionare nu poate rezulta decat din reglementari ale Codului fiscal.
Este vorba de fiscalizarea doar a unor venituri si, in cerc vicios, de fiscalizarea mereu si mereu a veniturilor deja fiscalizate. In timp ce se afunda in nefiscalizare ceea ce nu este fiscalizat. Expresia cea mai graitoare in acest sens este schema aplicata in Romania a impozitului pe venitul global. Formula pre
