Dan DAMASCHIN

Indurarile si alte poeme

Editura Dacia, Colectia „Poetii Echinoxului“, Cluj-Napoca,

2002, 64 p., f.p.

Daca spui Dan Damaschin, spui poezie religioasa, volumul Indurarile si alte poeme fiind „emblematic“ si venind in sprijinul acestei catalogari generale. Bineinteles insa, daca spui poezie religioasa, nu este indeajuns. Afirmatiile critice trebuie particularizate si contextualizate in sfera larga a religiosului, complexitatea nuantelor neputind fi ignorata in pledoaria pentru generalizari si incadrari tipologice. Elementul religios al poeziei lui Dan Damaschin este unul livresc, vizionar, melancolic si revelator. Religiozitatea se identifica cu creatia artistica si cu insasi fiinta poetului, devenind atit destin al exprimarii logos-ului, cit si destin ontologic.

Misterios si oracular, poetul se confeseaza si se roaga, invoca divinul si se revolta, traieste spiritualizarea abrupt si indura pentru a se ispasi. Raportarea la religiozitate se face in mod direct, brut, vehement si fervent. Autorul se afla permanent in tensiune si in lupta cu sine insusi si cu in-afara sa, se straduieste din rasputeri sa se depaseasca, sa invinga lumescul, „aproximind“ absolutul. Pentru implinirea acestor teluri se foloseste de cuvintul poetic prin intermediul caruia isi exprima suferinta, indurarea, patosul si patima, tenacitatea si, adesea, contradictia, in fine ispasirea. In linia ascendenta a psalmilor lui Arghezi, Dan Damaschin se inscrie mult mai febril si mai patetic. Chiar daca uneori se raporteaza paradoxal si ambiguu la spiritualitate, nu se abate niciodata de la directia angajarii in febra religiosului. Supratematica abordata ramine intotdeauna ispasirea (pe care a numit-o expiere in volumul din 1996, intitulat Cartea expierilor), definita, de data aceasta, drept indurare.

Orfism modern, senzualism sacru, pant