Am reîntîlnit-o pe Herta Müller într-un peisaj melancolic, încărcat de istorie şi pitoresc: la Academia Schloss Solitude, în toamna anului trecut, cînd scriitoarea originară din România a fost membră în juriul acestei instituţii. Figurînd în programul serii literare alături de Nora Iuga şi Ernest Wichner, Herta Müller a dat citire unui ciclu de colaje literare, texte construite din cuvinte disparate, decupate din paginile unor ziare şi reviste, însoţite de imagini, în tradiţia dadaismului şi suprarealismului.
"Piesele" prezentate publicului erau ( cu excepţia cîtorva mostre inedite) extrase din volumul intitulat Im Haarknoten wohnt eine Dame, apărut la Editura Rowohlt în anul 2000.
Ascultînd-o cum îşi recita, cînd amuzată, cînd foarte serios, iscusitele colaje, după ce-i citisem această ultimă surprinzătoare carte, mi s-a părut că la palmaresul şi aşa impresionant al performanţelor ( între care nominalizarea la Nobelul pentru literatură), Herta Müller ar mai putea adăuga o distincţie inexistentă deocamndată: premiul pentru cel mai bun titlu de carte. Ermetice, avînd o densitate semantică aproape impenetrabilă la o primă lectură, titlurile Hertei Müller rămîn perfect congruente cu impulsul generator al textului, dînd totuşi de furcă pînă şi traducătorilor experimentaţi. Volumul de colaje confirmă această impresie, întărită şi de dialogul pe care l-am avut cu autoarea.
Dar mai întîi, cîteva cuvinte despre această cu adevărat frumoasă carte ( şi în sens propriu). De pe copertă ne întîmpină umbra unei siluete masculine, cu capul înjos, stînd în mîini, sau poate prăbuşindu-se în gol, emblemă a unei lumi cu susul în jos, aşa cum şi titlul dă de înţeles: În coc locuieşte o doamnă ( în realitate, cocul, conciul fiind cel care "locuieşte" pe creştetul sau pe ceafa unei doamne)...
Logica titlului ca şi a poemelor-colaje este, for
