Prejudecata că în provincie s-ar scrie provincial coabitează perfect cu reversul ei, că literatura din provincie este cam ignorată la Bucureşti. Aşa apar în mai toate revistele culturale ne-bucureştene tot felul de discursuri despre Centrul ignorant prin excelenţă, nevoia provinciei de a-şi alcătui propriile ierarhii, disputa centrelor de influenţă ş.a.m.d. Dacă există un oarecare avantaj – şi există – atunci acesta se datorează în primul rând faptului că principalele reviste culturale se fac în Bucureşti. Asta nu-i împiedică, de pildă, pe Emil Brumaru sau pe Gheorghe Grigurcu să aibă rubrici săptămânale în România literară, pe Andrei Bodiu şi Ştefan Borbely să scrie periodic în Observator cultural, pe Ruxandra Cesereanu sau Marta Petreu în 22. Antologia editată la Iaşi, oZone Friendly, a fost salutată şi s-a scris despre ea în aproape toate revistele de la Centru şi, după ştiinţa mea, pozitiv. Cu toate că trebuie să închizi bine ochii pentru a trece peste conţinutul mult prea amestecat (alcătuit după criteriul amiciţiei, s-a zis) şi, din această cauză, cu un manifest confuz şi naiv gen anti-establishment.

Am început cu aceste scurte consideraţii tocmai pentru că în aceste pagini voi scrie despre doi tineri poeţi debutanţi, unul ieşean (de origine botoşănean), celălalt bucureştean sadea. Primul, Dan Sociu, chiar face parte din grupul literar ieşean Club 8 şi el este cel care a împrumutat titlul uneia din poeziile sale antologiei de mai sus. Teodor Dună, încă student la Literele bucureştene, nu este prea apropiat, din câte ştiu, de nici unul dintre cenaclurile de aici. Doi poeţi, aşadar, apropiaţi ca valoare, extrem de diferiţi, care ştiu cum se scrie un poem, de formaţie şi provenind din zone geografice diferite, ambii premiaţi de câteva ori la diverse concursuri de poezie.

Voi începe cu Dan Sociu şi primul lucru pe care-l afirm este senzaţia