Suntem în 1930, la Sovata. Locul era la modă pentru reumatici, pentru tineret. Vacanţa la mare încă nu-şi atinsese apogeul mondenităţii. La Sovata se mergea cu menajul, în vile bine amenajate, cu bucătărie şi vase, piaţa era bine asortată. Noi, fratele meu şi cu mine, plecasem cu bunica. Pe strada din faţa casei noastre, alee cu copaci înalţi, se plimbau zilnic, tacticos, Iuliu Maniu cu mănuşi în plină vară împreună cu Miron Cristea, dar în staţiune veneau şi elevi de liceu, avangardişti nevoie mare.

Programul cuprindea baia zilnică în lacul Ursu, adânc dar atât de sărat încât înotai ţinut la suprafaţă fără nici o grijă. Acolo, pe pontomul din scânduri de pe marginea lacului, l-am cunoscut pe Sesto Pals, un tânăr drăguţ şi cuminte, pe care-l admiram din auzite, prin povestirile a două colege de liceu iniţiate în avangardism: Germaine Davis, ulterior plecată la Paris şi deportată la Auschwitz, şi Gina Finkelstein, bună prietenă cu Henriette Iacobsohn, ulterior căsătorită cu celebrul desenator Saul Steinberg.

La Sovata însă, pe malul lacului verde, drumurile destinului, întortocheate şi tragice în unele cazuri, nu se întrezăreau. Acolo mi-a explicat râzând Sesto Pals de ce îl cheamă aşa: fiindcă avea la unul din picioare şase degete. Era şi amuzat şi mândru de acest capriciu al naturii, el, sufletul revistei "Alge". Eu îi povesteam despre admiraţia mea pentru Adrian Maniu, pentru Ilarie Voronca şi Lautréamont. ( Încă nu intrasem în lumea picturii, deşi părinţii mei aduceau din fiecare călătorie în străinătate albume cu reproduceri din marile muzee ale lumii). Sesto Pals mă privea cu indulgenţă, iar eu nu-i mărturisisem că am scris la revista "Reporter" o revistă de stânga moderată şi foarte culturală un articol despre prima carte a lui André Malraux. Intuisem probabil că avangardismul meu nu avea să fie de durată, ceea ce s-a şi întâmplat.