Stimate doamne, onorate domnişoare, distinşi domni, trei poveşti astăzi, la Ochiul Magic. Pe prima, aveam patru ani cînd am auzit-o, mi-a citit-o mama, pe a doua am citit-o eu cam pe la sfîrşitul liceului şi a rămas pînă acum favorita mea, în fine, cea de-a treia e cam fără miez, nici măcar nu e poveste, dar v-o spun de plă-cere.
*
Prima, aşadar. De fapt, numai o secvenţă din ea, pentru că nu-mi amintesc exact întreaga istorie. E o poveste cu oprimatori şi oprimaţi, ultimii vor să treacă în tabăra primilor. E adică o poveste cu ţărani şi cu boieri. O fată de ţăran vrea să se mărite cu un boier. Acesta-i de acord, dar fata trebuie să treacă o probă. Ce ţine boierul să verifice? Fecioria fetei? Hărnicia ei? Nici vorbă. IQ-ul. Aşa că-i cere să vină la conac nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe-alăturea, nici îmbrăcată, dar nici goală. Cum credeţi că s-a descurcat sărmana fată? A încălecat o capră şi, ştiţi, caprele-s scunde, nu se cheamă că era călare, picioarele-i atingeau mai mereu pămîntul, dar nici pe jos nu era. Apoi caprele sînt mereu flămînde, ba-s pe drum, ba în mărăcinişurile de pe margine. Cît despre fată, între timp am căpătat convingerea că era lipoveancă, din moment ce avea pe ea doar un năvod pescăresc. Nici goală nu era, dar nici îmbrăcată. Totul se termină cu o nuntă făcută de-ndată ce fata ajunge la conac. Din cîte poveşti nemuritoare mi-au fost citite, găsesc că aceasta e cea mai ingenioasă. Şi cea mai rurală cu putinţă. Un singur lucru n-am înţeles atunci cînd am auzit povestea. Cum au reuşit să-i cheme atît de repede la nuntă pe toţi ţăranii? Întrebarea m-a preocupat ceva timp. Aveam vreo patru ani şi singura explicaţie pe care am putut s-o imaginez era că se anunţaseră între ei la telefon. Eram totuşi la ţară, la bunici, acolo unde am copilărit şi unde, ca să vorbeşti la telefon, fie şi în sat, trebuia să faci comandă cel
