În timpul lui Ceauşescu, Platon Pardău îşi petrecea, în fiecare an, prima parte a lunii august la mare: stătea în balconul camerei lui din vila scriitorilor de la Neptun şi lucra, în timp ce toată lumea se afla la plajă. Aşezat pe un şezlong, ţinea maşina de scris pe genunchi şi bătea fără întrerupere, ca şi cum ar fi avut alături o ciornă, deşi, în realitate, compunea textul pe loc. Figura lui napoleoniană, căreia doar un tricorn îi lipsea pentru a-l evoca întru totul pe învingătorul de la Austerlitz, exprima o încredere deplină în actul scrisului.

În această stare de spirit ( chiar dacă nu întotdeauna într-un balcon), Platon Pardău (născut la 1 decembrie 1934 la Vatra Dornei) a scris de-a lungul anilor mii şi mii de pagini de versuri, proză, teatru şi publicistică. A început prin a scrie versuri. Numeroasele cărţi de poezie pe care le-a publicat - Arbori de rezonanţă, 1963, Monolog, 1965, Vânătoarea interzisă, 1967, Pasărea vine la noapte, 1968, Planete albastre, 1970, Moartea lui august, 1972, Acasă, 1973 etc. - sunt lipsite de valoare. Ele ne documentează însă asupra unei anumite caracteristici a poeziei româneşti din acel moment - interesul pentru fantasticul folcloric - şi ne dau o idee şi despre curiozitatea manifestată de autor faţă de tehnica elaborării unui text. Această curiozitate îl va determina mai târziu să experimenteze - cu un succes relativ - diverse procedee epice inventate de prozatorii sud-americani, în vogă atunci în toată Europa.

Ca poet, Platon Pardău folclorizează superficial şi voios. Cea mai mare parte din versuri datează din perioada în care era redactor-şef la ziarul local Zori noi din Suceava, în paginile căruia semna aproape zilnic reportaje şi însemnări improvizate - la fel - cu o uşurinţă surâzătoare. Era un scriitor printre activişti, ceea ce îl flata, şi un activist printre scriitori, ceea ce nu-l complexa. Î