Despre Bucureşti, în 1945

DiferenŢele sînt purtătoare de sens, spunea Saussure, atît numai că e uşor să găseşti sensul diferenţei dintre două foneme, însă mereu echivoc să măsori distanţa cultural-istorică dintre chipuri diferite ale aceluiaşi oraş.

Imediat după război, în 1947, Victor Bilciurescu scrie o carte cu titlu clişeu: Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi. Puţin probabil ca numele autorului să-i fie cunoscut prin ceva cititorului de acum al cărţii. Victor Bilciurescu nu a fost istoric şi nici scriitor de profesie, deşi a publicat, pînă pe la mijlocul anilor douăzeci, cîteva volume de proză scurtă şi s-a mişcat prin medii literare (a înfiinţat, alături de Macedonski, Revista Nouă). Interbelicii însă îi ştiau numele destul de bine, din simplul motiv că, ani la rînd, Universul, ziarul din strada Brezoianu, i-a publicat articolele.

Bucureştii şi bucureştenii de azi din cartea de amintiri a lui Victor Bilciurescu sînt mai degrabă cei ai interbelicului tîrziu, decît cei ai anilor de după război. Pentru a ajunge în Bucureştii de ieri, cititorul trebuie să coboare, odată cu amintirile autorului, încă şaptezeci de ani în urmă. Şi ceea ce descoperă e un oraş anacronic: "Pavaj nu se pomenea în Bucureştii din vremea aceea. Două-trei străzi cu bolovani de rîu pe la centru, iar în restul oraşului şi mai cu seamă pe la periferie, şosele cum azi ar fi cele judeţene, poate chiar mai rău întreţinute decît acestea pe alocuri, iar cu stropitul lor era însărcinat Cerul cînd binevoia să se milostivească, în care caz dispărea praful, se înfiinţau băltoacele sau în cel mai rău caz mocirlele, iar gunoaielor li se dau foc prin curţi ca la ţară şi operaţia aceasta nu binevoia să se întîmple decît o singură dată pe an, şi anume primăvara."

Scriitorul-gazetar se plimbă pe străzile "de azi" ale oraşului şi are surprize încîntătoare –