Despre ce să mai croieşti dileme în mijlocul verii? Ne-am gîndit că despre ce şi cum (mai) mîncăm. O asemenea temă (frivolă?) a mai fost tratată în Dilema acum zece ani, în numărul 4/1993. Pe atunci nici nu se punea problema E-urilor, iar restaurantele chinezeşti, irlandeze, belgiene, italiene, franţuzeşti care acum colorează Bucureştiul nu se găseau nici măcar la faza de concept. Nici chiar restaurantele pur româneşti nu se simţeau prea bine, încă nerecuperate după comunism. Iar noi, cetăţenii, aveam încă proaspete în memorie cozile la unt, la carne, la pîine. Să mai spun că între timp multe s-au schimbat? Se vede cu ochiul liber - ne-au năpădit restaurantele, supermarketurile apetisante, avem reviste specializate în gastronomie, bucătărie, reţete (las' că şi revistele celelalte, nespecializate, sînt pline de
reţete), cooking-show-urile au creat adevărate vedete mediatice. Ce ne mai trebuie, care va să zică? Bani, desigur (scuzaţi...). Dar nu strică nici să ştim ce, unde şi cum se mai mănîncă. Sau măcar să ne gîndim puţin la asta - nu foarte profund şi nici foarte precis, că doar e vară. Colaboratorii acestui număr au făcut-o şi vorbesc despre tot felul de subiecte: fie despre călătoriile în Orient după mirodenii, fie despre restaurante noi şi vechi, fie despre organizarea & ornamentarea spaţiilor destinate mîncatului la Viena, Paris şi Bucureşti (nu credeţi în posibilitatea unui astfel de trio?...), fie despre cum "se comunică mîncarea" prin intemediul reclamelor sau al revistelor de reţete. A ieşit ce a ieşit. Şi, ca bonus, o reţetă autentică - prima din istoria Dilemei, dacă nu greşesc: "Salată portugheză Alaleo", în exclusivitate. Poftă bună! La citit, desigur... Mircea VASILESCU
Despre ce să mai croieşti dileme în mijlocul verii? Ne-am gîndit că despre ce şi cum (mai) mîncăm. O asemenea temă (frivolă?) a mai fost tratată în Dilema acum zece
