Într-o publicaţie care are toate virtuţile juvenilităţii, dar şi cîteva din viciile ei (un anumit aer ţanţoş şi suficient, camuflînd tot soiul de frustrări şi impacienţe), am citit, cu cîtva timp în urmă, textul unui universitar american, care trimitea României de baştină un mesaj alarmat. Se vorbea despre Patapievici (cauză de perpetuă insomnie pentru publicaţia amintită) ca despre un pericol naţional, se amintea de cercul "contra-cultural" de la Păltiniş (de care, dacă îmi amintesc bine, universitarul - încă nelămurit pe atunci - încercase, fără prea mare succes, să se apropie) şi se recomanda tineretului autohton să iubească post-modernismul, să-l admire pe Cărtărescu şi să se ferească de fascişti. (Care fascişti? Patapievici, desigur!). Ce ins prost dispus şi autoritar! - mi-am spus. Bănuiesc că n-a plecat în America pentru beneficii concrete (carieră şi trai bun), ci pentru a scăpa de amintirea relelor din România pre-revoluţionară: cenzură, abuz ideologic, dăscăleală partizană, suspendarea unor libertăţi esenţiale pentru viaţa spiritului, cum ar fi libertatea de a citi ce-ţi place şi de a exprima ce vrei. E cu atît mai curios că, ajuns în teritoriul libertăţii la care jinduise, nu găseşte altceva mai bun de făcut decît să reinstituie în beneficiul fostei ţărişoare, de la distanţă şi nesilit de nimeni, veghea ideologică, ora de dirigenţie şi, în definitiv, delaţiunea. Omul are criterii de beton. Ştie nu numai ce îi place lui, dar ştie şi ce trebuie să ne placă nouă, ce trebuie să înfierăm, să aruncăm la groapa istoriei, să interzicem tineretului. La orizont, îşi face din nou apariţia un concept clasic al propagandei culturale de tip stalinist: vinovăţia. Nu există scriitori buni şi proşti, talentaţi şi netalentaţi. Există scriitori juşti şi nejuşti. Nu există cărţi reuşite şi cărţi ratate. Există cărţi periculoase şi cărţi recomandabile. Vinovaţi sînt, în