Despre importanţa strategică şi despre implicaţiile simbolice ale începutului şi sfîrşitului unui text s-au scris rafturi întregi de bibliotecă. Dincolo de consideraţiile teoretice, nu o dată de o seducătoare subtilitate, rămîne un lucru simplu şi evident: cititorul poate alege o carte şi atunci cînd, răsfoind-o, e atras de ceea ce îi "promite" începutul precum şi de ceea ce îi sugerează sfîrşitul (firile mai subtile, sau persoanele care trec printr-o pasă proastă, iau adesea - aşa cum s-a constatat - drept criteriu al opţiunii faptul că un roman "se termină bine", are aşadar un deznodămînt fericit). Pe de altă parte, maniera de a delimita textul dă seama de o anumită viziune asupra lumii şi de o anumită stare de spirit a societăţii la un moment dat. Cum îl "interpelează" pe cititor cîteva din romanele recent apărute (alese, bineînţeles, nu la întîmplare), ce semnale îi transmit acordurile de început şi de final? Secvenţele care urmează, decupate - totuşi - arbitrar (unde se termină începutul? şi unde începe sfîrşitul?) ne dau posibilitatea să luăm "pulsul" textului. Şi nu numai al lui. * "Multă vreme am ezitat în faţa începutului, în faţa colii albe de hîrtie. Am ezitat prea mult, dar nu dintr-o presimţire a obişnuitelor dificultăţi ale scrisului, pe care nici nu ajunsesem să le încerc. Nici nu am şters vreun rînd început, nici nu am aruncat vreo filă maculată sau violată de o tentativă neizbutită. Nu am avut prilejul să trăiesc dezamăgirea neputinţei, consecutivă vreunui eşec. Nu; nu am fost pur şi simplu în stare să încep". "Eu, decît cu oricare alt om, aş putea spune că vorbesc mai uşor şi mai cu plăcere cu orice prieten al meu, sau cu mai mulţi deodată, tocmai atunci cînd sunt mai singur, cînd mă aflu numai eu în această cetate de despărţiri, atunci cînd pot auzi mai limpede tot ce-mi spune fiecare, pentru că nu vorbeşte nimeni decît pentru auzul meu şi s