* Andrzej Stasiuk, Cum am devenit scriitor. Încercare de autobiografie intelectuală, traducere de Ion Petrică, prefaţă de Wieslaw Kot, postfaţă de Simona Popescu, Editura Paralela 45, 2003. Despre Andrzej Stasiuk se spun multe. Chiar şi la noi, unde a venit de cîteva ori ca să lanseze diferite cărţi proprii sau ale altora, se povestesc tot felul de anecdote care sună la fel de incredibil ca "biografia de infern" pe care i-a construit-o critica poloneză, în raport desigur, cu alţi congeneri cuminţi, copii ai timpului lor - "meseriaşi, zeflemişti, imoralişti", cum îi împarte, frăţeşte, profesorul Kot de la Universitatea "Adam Mickiewicz" din Poznan, dar şi redactor-şef al variantei poloneze a revistei Newsweek. Probabil pentru că nu prea intră în nici o categorie, poate ca exerciţiu de libertate şi de demitologizare personală şi în mod sigur pentru a duce parodia, autoironia şi detaşarea departe de tot, Stasiuk s-a hotărît să scrie acest Bildungsroman plin de umor în care romanul e mai important decît formarea, iar poezia (prieteniei) e mai importantă decît proza (vremurilor). Înainte de Cum am devenit scriitor (1998), Stasiuk a scris mai multe cărţi de povestiri - Zidurile Hebronului (1992), considerată de satiricul Jerzy Pilch "o epifanie a celulei", Povestiri din Galiţia, Pe fluviu (1996), Dukla (1998), ultima considerată capodopera scriitorului, un roman Corbul alb (1995) şi cartea de eseuri Europa mea, recent tradusă la Polirom, împreună cu ucrainianul Iuri Andruhovîci. Înainte de orice, Stasiuk ne spune ce nu este această carte, e felul lui de a-şi tăia povestea despre "ultima generaţie fericită", cea a anilor '80, de a segmenta amalgamul indistinct al unei vieţi on the road, şi de a da un sens (retrospectiv ironic) revoltei instinctive a tinereţii sub comunism. Aşadar, Cum am devenit scriitor "nu-i o carte de bîrfe şi nici una cu cheie" (p. 45). Scriitor