Senatorul PD Iuliu Păcurariu a reuşit săptămîna trecută să fie prezent în circuitul ştirilor prezentînd o propunere legislativă a domniei-sale: o lege care să reglementeze difuzarea sondajelor de opinie. Probabil că unul dintre motivele care au făcut ca această iniţiativă să devină o ştire îl constituie criza de subiecte de presă a lunii august, cînd politicienii sînt în vacanţă. Sper, de altfel, că din acest proiect nici nu va rămîne altceva decît "o ştire de vară". În esenţă, dl senator propune să fie interzisă difuzarea sondajelor în perioada campaniei electorale şi un mecanism complicat de control al activităţii instituţiilor de specialitate: institutele de sondaje ar urma să depună la o autoritate a statului chestionarul, metodologia de eşantionare şi celelalte chestiuni "de bucătărie", astfel încît oricine să le poată verifica, într-o anumită perioadă de timp, şi să poată astfel descoperi eventuale erori sau încercări de manipulare. Căci ceea ce l-a determinat pe iniţiator să conceapă un asemenea proiect legislativ este faptul că sondajele ar reprezenta o cale de manipulare a electoratului de către Guvern, care şi-ar fi subordonat institutele de cercetare a opiniei publice. Trec repede peste tendinţa parlamentarului român de tranziţie de a încerca să transpună totul în legi: e aproape un reflex ca, atunci cînd îi jenează ceva, parlamentarii noştri să declare, impetuos, că vor "rezolva problema" printr-o lege. Mi se pare absurdă însă încercarea de a controla cît de bine şi de corect îşi fac treaba institutele de sondaje obligîndu-le să depună undeva toată documentaţia pentru ca apoi cineva (cine? o Comisie? un grup de cetăţeni cumsecade?) s-o verifice şi să le prindă, eventual, cu ocaua mică şi cu metodologia greşită. Există, în spatele acestei propuneri, ideea că totul trebuie controlat, verificat, amendat prin intermediul statului, al autorităţilor, al