Republicîndu-şi romanul În continuare la Editura Fundaţiei Culturale Române (2003), B. Elvin atrage atenţia că nu a avut nevoie să opereze modificări, în afara unor precizări minime, prima ediţie apărînd fără dificultăţi, în 1982, la Editura Eminescu. Faptul că romanul, deşi descrie fidel starea de disconfort a intelectualităţii în epoca de început a naţional-comunismului, a "trecut" cu uşurinţă se datorează nu atît neatenţiei cenzurii, cît stilului elegant, degajat, lipsit de încrîncenare şi, în consecinţă, dezarmant. Eroul, Sebastian Pop, este un intello bucureştean al anilor şaptezeci, care lucrează în mediul teatral (secretar literar), scrie cărţi de teatrologie, dar şi încercări de proză. Pare lipsit de griji materiale, frecventează restaurantele, se îmbracă cu o discretă eleganţă şi, o dată pe an, iese în străinătate, pentru a participa la festivalul de teatru din Berlinul occidental. Ceea ce-l face interesant, în afara reflecţiilor subtile, care dau romanului o tentă eseistică, este felul în care refuză, în relaţiile cu oamenii, atît contopirea entuziastă, complicitatea umedă şi caldă, cît şi delimitarea netă, tăietura dureroasă, conflictul deschis. Oamenii nu i se alătură, ci se lipesc de el, colează, iar eroul nu face nimic, nici ca să-i deprindă cu sine, nici ca să se desprindă de ei. Cei mai mulţi dintre aceştia "se află la sfîrşitul idilei lor cu societatea, cu Universul, sau mai exact la ceea ce le-a apărut odinioară aşa şi profită din plin de dreptul democratic al decepţiei" (pag. 45). Mama, care vibrează la rumoarea evenimenţială cotidiană, încercînd astfel să se menţină branşată, prietenul tatălui, aflat la capătul unei existenţe aventuroase, actorul ratat, care-l însoţeşte, tăcut, pe străzi simt nevoia să respire alături de el, regăsindu-şi, în detaşarea lui, propriul echilibru. Alţii, adaptaţi vremii, vizitaţi de succes, îl caută în momente