* Julian Barnes, O istorie a lumii în zece capitole şi jumătate, Editura Rao, Bucureşti, 2003. Petition de habitans conţine plîngerea făcută de "noi, trăitorii din Mamirolle, dioceza Besançon, oameni cu frica lui Dumnezeu Atotputernicul, umili supuşi ai soaţei sale Biserica, buni şi la vreme platnici ai zeciuielii" contra "nelegiuţilor care de ani buni ne murdăresc, stîrnind asupra-ne mînia lui Dumnezeu şi pîngărind cinstitul nume al locului şi care ne ameninţă (...) cu prăpădul şi moartea hîdă" către "Înalta Curte ce trebuie să-i silească să se facă nevăzuţi, scîrbavnici şi nemernici cum se arată, prin greaua osîndă a anatemei şi excomunicării din Sfînta Biserică şi de pe Tărîmul Domnului Dumnezeu." (p. 66) Povestea e simplă. Carii (anobium domesticum), insectele celebre pentru preferinţele lor gastronomico-forestiere, s-au cuibărit în Casa Domnului. Şi nu într-un loc oarecare, ci chiar într-un picior al jilţului Sfinţiei Sale, episcopul Hugo de Besançon, care într-o zi de sărbătoare a Sfintei Biserici, cu alai mare, după toate închinările cuvenite, "a suit pragul pînă la altar, s-a întors spre credincioşi şi s-a lăsat în jilţ. Ah, blestemată zi!" Sfinţia Sa s-a prăbuşit, fără a şti încaltea din ce pricină. L-au dus, fireşte, cu tot alaiul, în bezna nesimţirii cum l-au găsit, şi au început cercetările. Adunătura ticăloasă şi eretică de cari! Drăceştile bestioles au năruit pînă şi locul în care jilţul zăcuse în pod, vreme de trei sute şase zeci şi patru de zile, fără să fie atins decît acum, pentru anchetă. Şi nu oriunde, ci peste altar. Plaidoyer des insectes conţine apărarea rezonabilă, raţională chiar, susţinută de juristul Bartholomé Chanssenée în numele insectelor. E o sminteală, de bună seamă, să acuzi aceste suflete de a fi cei mai periculoşi criminali ai oamenilor! Nu sînt ele trecute în Facere? Nu sînt ele lucrul mîinilor lui Dumnezeu? Nu a lăsat Du