Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vernacularul revizitat (cu forţa)

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 august 2003 ·

Punerea la lucru în primul rînd a resurselor locului este un principiu de bun-simţ elementar al arhitecturii vernaculare. Cu siguranţă, cel puţin în ceea ce priveşte situaţia dramatică a lipsei de locuinţe sociale, un program pilot bazat exclusiv pe materialele şi pe resursele locului (lut, cărămidă, piatră, lemn, puţuri de apă, toalete chimice) se poate organiza extrem de rapid. El ar avea rezultate imediate şi prin implicarea celor direct interesaţi în ridicarea respectivelor case. În plus, acestea ar fi temporare şi, fără a marca irecuperabil solul, se poate imagina o situaţie în care, în timp, dispărînd necesitatea de adăpost imediat, se vor putea elibera rapid amplasamentele. Imediat după cutremurele catastrofale din Turcia şi Grecia, s-a văzut că statele respective nu erau pregătite în nici un fel spre a preîntîmpina efectele calamităţilor de mari dimensiuni. La cererea unor flăcăi eleni, care prinseseră contracte de stat pe motiv că tatiţa era lipitoare-n guvern şi dimpreună scoteau bani din tragedia propriului popor, făcîndu-le pe nimic aici, am proiectat atunci cîteva case minimale, de una şi două camere, care puteau fi făcute cu sume ridicole, de pînă la 1-1.500 euro (grecii le contractaseră cu statul la 4-5.000 euro). Şmecherul autohton nu s-a mai înţeles cu şmecherii eleni. Dar principiul locuinţei de calamitate rămîne unul serios. Vizitaţi Turcia şi veţi vedea, de la Istanbul la Ankara, păduri de asemenea locuinţe temporare eternizate în sărăcia lor. Or, proiecte de a dialoga serios cu urmările unei catastrofe naturale nu există la noi nici măcar ca intenţie, într-o ţară care este expusă inundaţiilor anuale (din nesimţirea autorităţilor şi locuitorilor, ce nu se asigură şi nu fac diguri, dar şi din pricina exploatării criminale a pădurilor) şi peste care planează iminenţa unui cutremur de mari proporţii. Un proiect s-a petrecut deja, sub o formă

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA: Mii de oameni au manifestat la Washington împotriva învestirii lui Trump

News.ro acum 9 ore
Câteva mii de persoane, majoritatea femei, s-au adunat sâmbătă la Washington pentru a protesta faţă de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, unele purtând pălăriile roz care au marcat protestul mult mai amplu faţă de prima sa învestire în 2017

Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani

Mediafax acum 11 ore
Strabag a declarat vineri seara că şeful în vârstă de 44 de ani a murit „complet neaşteptat”. Decesul a fost „brusc şi neaşteptat”. Compania de construcţii cu sediul la Viena nu a oferit alte detalii. Haselsteiner avea trei copii, potrivit Ziarului

Sebastian Burduja: La această oră, energia eoliană este cea mai importantă resursă din mixul energetic de producţie

Mediafax acum 10 ore
El a mai spus că, în viziunea sa, una din atribuţiile unui ministru este să informeze publicul şi să explice lucrurile. „Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum func

SuperLiga: Remiză între Oțelul Galați și Petrolul Ploiești

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 22-a din SuperLiga. Lotul Oțelului a suferit numeroase modificări în această perioadă de transferuri, cea mai importantă producându-se pe banca tehnică

UPDATE - Maramureş: Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa prin munţi au solicitat ajutorul autorităţilor române. Echipe ale Salvamont şi Poliţiei de Frontieră intervin / Ei au fost găsiţi într-o zonă accidentată şi cu depuneri de zăpadă - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi, în judeţul Maramureş, au solicitat ajutorul autorităţilor române după ce au constatat că nu ştiu unde se află. Salvamontiştii maramureşeni intervin, sâmbătă seară, alături de poliţiş

Cutremur cu magnitudinea 3.9, produs sâmbătă în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126.8 km

News.ro acum 13 ore
Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite, sâmbătă, că la ora 16:36:03 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 126.8 km. ”În

Amazon suspendă livrările cu drone în SUA după incidente în timpul testelor

Mediafax acum 8 ore
Amazon a oprit livrările cu drone în Statele Unite, după ce două incidente recente au avut loc la un centru de testare din Pendleton, Oregon. Potrivit Bloomberg, în decembrie, două drone s-au prăbuşit în condiţii de ploaie, în timpul unor teste. Înt

Donald Trump a anunțat ce va face cu privire la interzicerea TikTok în SUA. „Este adecvat”

Ziare.com acum 10 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, 18 ianuarie, că „cel mai probabil” va acorda TikTok o amânare de 90 de zile de la o potențială interdicție după ce va prelua luni funcția. „Prelungirea cu 90 de zile este ceva ce se va face

Donald Trump lansează criptomoneda $TRUMP

Mediafax acum 11 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat lansarea criptomonedei $TRUMP, un aşa-numit „meme coin”, destinat să capitalizeze popularitatea preşedintelui şi a mişcării pe care o reprezintă. Anunţul a fost făcut pe platformele Truth Social şi X

Handbal feminin: Gloria Bistriţa a fost învinsă de Podravka, scor 26-25, în Liga Campionilor

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, de formaţia Podravka Vegeta, scor 26-25 (15-15), într-un meci contând pentru etapa a X-a din grupa A a Ligii Campionilor. Principalele marcatoare ale meciului au fost M

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Iasi
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

2°/8°
mie.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

1°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°