Se ştie de mult timp că fiecare om este o insulă. Mai încoace vreme, cu plăpîndul şi inocentul ajutor a lui Robinson Crusoe şi al marketing-ului, s-a ajuns la concluzia că multora le-ar plăcea, la o adică, să aibă insula lor. Aşa că au apărut pe Internet site-uri care oferă, contra unor sume care variază între 75.000 de dolari (pentru o insuliţă ceva mai mare decît o barcă pneumatică) şi 10 milioane (pentru o ditamai insulă cu rîuleţe şi copaci), celor cu un buzunar mai bine dezvoltat, şansa unică a unei sihăstrii de lux.
Unde nu-i loc de insulă
e loc de garduri Puţini oameni sînt însă atît de bogaţi încît să-şi petreacă viaţa în huzur în mijlocul oceanului, puţini dintre cei bogaţi sînt atît de romantici, aşa că în România, ca peste tot, cei cu un cont rubensian aleg soluţia clasică a unei vile, de preferinţă într-una dintre zonele rezidenţiale din nordul Bucureştiului. Şi, deşi nu ajungi pînă acolo cu iahtul, ci cu jeep-ul, comparaţia nu este tocmai deplasată atîta vreme cît accesul trecătorilor în apropierea lor este de cele mai multe ori prohibit. Strajnic păzite de paznici înarmaţi, ascunse după garduri înalte sau situate în complexe aflate în spatele barierelor unde nu poţi intra decît ca proprietar sau cu acordul unui proprietar, vilele din Băneasa întăresc imaginea unei ţări mizere, bolnave şi contagioase, pe care mai bine o laşi la intrare. Preţurile caselor cu etaj din Băneasa oscilează între 150 de mii şi 450 de mii de dolari, iar chiria pentru o astfel de casă se leagănă între 2.000 şi 3.500 de dolari pe lună. Străinii spun că în comparaţie cu cartierele de lux din străinătate, ele nu sînt mare lucru. Aici însă...
Băneasa Residential Area Fotografiatul este interzis, ni se spune de la intrare, în timp ce agentul de securitate ridică bariera. Odată trecut pe partea cealaltă, zona apare primitoare, caldă, deschisă. Între case nu exist
