Privită de departe, Belgia pare o ţară cu o identitate incertă şi cu un viitor impredictibil. Divizată între un nord prosper (Flandra) în care trăiesc 60% dintre locuitori (flamanzi), un sud (Valonia) caracterizat de majoritatea jurnaliştilor britanici in termeni flatanţi cum ar fi the depressed French speaking Valonia şi o capitală cu o compoziţie extrem de eterogenă, Belgia îţi dă o senzaţie insidioasă de fragmentar. Astfel, deşi este situat în partea flamandă, Bruxelles Capitale rămîne dominat de vorbitorii de limbă franceză. În fapt, aceeaşi capitală reuneşte o populaţie compozită, formată din valoni, flamanzi (minoritari), numeroşi funcţionari europeni, apoi puternice comunităţi africane (în principal marocani şi congolezi), precum şi un număr însemnat de turci, armeni, portughezi şi polonezi. Al doilea oraş ca mărime, Anvers (Antwerpen), situat in partea flamandă, include o însemnată pătură de emigranţi, provenită în special din ţări musulmane. Tot în acest oraş, Vlaamsk Blok (partid de extremă dreaptă) a cîştigat la alegerile din 18 mai 33% din voturile alegătorilor, ceea ce înseamnă că unul din trei cetăţeni a ales un partid intolerant, cu grave reminiscenţe rasiste. Totuşi, faptul că Vlaamsk Blok deţine în urma alegerilor din mai 2003 un procent semnificativ de 18,1% la nivel naţional (important de reţinut este faptul că partidele politice nu activează decît în una din cele două mari regiuni ale Belgiei, în Flandra sau în Valonia, cu excepţia Bruxelles-ului) nu poate fi explicat exclusiv prin numărul ridicat de emigranţi. De remarcat este că Belgia deţine primul loc dintre ţările Uniunii Europene în privinţa cererilor de azil, numai în perioada ianuarie-iulie 2003 înregistrîndu-se 19.000 de astfel de cereri. Însă creşterea popularităţii acestui partid extremist îşi are principala cauză în protestul unei pături însemnate a populaţiei flamande împotri