Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis aiurea

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 august 2003 ·

Un vis revenea periodic. Nu pot spune dacă asta se întîmpla într-o zi anume, nici dacă apariţia lui corespundea unei anumite faze în care se afla Luna sau vreunei conjuncţii astrale mai deocheate. Visul revenea cînd voia el, independent de cine ştie ce determinări exterioare. El mă visa. Atît era de puternic. Visul ăsta era diferit de altele. Acelea păreau proiectate pe un ecran. Vise vizionate. Ăsta despre care încerc să povestesc avea o altfel de consistenţă. Materialitate. Visam că sînt undeva într-o cameră înaltă sau în aer liber, într-o curte, aş putea să spun. Pe o stradă uneori. În jur sînt oameni care se uită la mine. Se uită nu neapărat cu insistenţă, dar privirea lor are ceva întrebător. Îmi dădeam seama ce-ar putea să exprime privirile acelea abia atunci cînd observam că eu, de fapt, zbor. Eu eram undeva deasupra, aproape că loveam tavanul cu creştetul. Pluteam la fel ca atunci cînd ai aripi. De parcă ar exista un "cînd" pentru asta. Sau poate o fi existat odată. Mîinile tăiau aerul, îl loveau şi asta reuşea să mă propulseze. Nu era nevoie să mă direcţionez, să dirijez zborul spre un loc anume. Visul ştia direcţia corectă. O energie nemaipomenită şi o uşurare. Asta puteam să simt. Să zbori e ca şi cum ţi-ai aminti ceva. Te înalţi ca şi cum ai fi făcut asta dintotdeauna. Descoperi secretul, apoi te miri că totul a fost atît de simplu, indecent, de simplu. Parcă ai călări aerul. Înaintezi cu spatele. Picioarele pedalează de parcă te-ai menţine

la suprafaţă pe un lac sărat. Şi aerul prinde miros de sare. Cînd zbori nu trebuie să te îndrepţi undeva. E suficient şi atît. Simţi cum te sprijini de aer, cum el te conţine. Atingi pămîntul şi parcă el te frige şi te-ar ajuta să te înalţi şi mai mult. În vis vorbeam cu oamenii din jur, dar n-aş putea spune ce anume şi nici dacă toate acele cuvinte se potriveau, se pliau contextului.

Pentru că în

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°