Aş putea spune, parafrazînd o reclamă pe care o tot aud, în ultimul timp, la radio, că taximetristul în maşina căruia tocmai m-am urcat are o figură serioasă, extraordinar de serioasă, aş putea spune chiar... supărată. Simt că ar avea chef de vorbă, deci îl întreb. E stresat. Da, îl înţeleg, nu are chiar cea mai uşoară meserie din lume: toată ziua în maşină, caniculă, şoferi (mai ales şoferiţe) care conduc aiurea, clienţi nesuferiţi, curse proaste... nu? Greşit. Într-adevăr, nu-i prea place să fie taximetrist, era mai bine şofer de autobuz, dar a trebuit să plece, îi descoperiseră nu ştiu ce problemă de sănătate. Dar nu: pe el îl stresează nevasta. Adică? Adică, el munceşte de dimineaţă pînă seara, ca un apucat, ca să aducă, nu-i aşa, o pîine pe masa conjugală, iar ea... Ei bine?... E geloasă, domnişoara, e nebună, nu ştiu cum să mă mai împac cu ea! Că unde stau toată ziua? În taxi, îi spun. Da, zice, stai în taxi, 14 ore, cine să te creadă, lasă că ştiu eu... Ce ştii, femeie? Lasă că ştiu eu cum sînt fufele astea tinere, îmbrăcate, acuma vara, cu fustele alea care de-abia le acoperă fundul!!! De unde ştiu eu unde umbli tu toată ziua şi pe unde te opreşti... Şi aşa o ţine, vă jur, toată seara, eu sînt obosit mort, nici nu mai văd bine de somn, iar ea, în loc să-mi dea să mănînc şi să-mi spună o vorba bună, urlă... Divorţ? Nu prea ar vrea, are doi copii, îi iubeşte. Dar nici cu nebuna nu mai poate. Cum rezistă totuşi? Încearcă să ţină totul în el, că, dacă ar începe şi el să strige, ar ieşi scandal... Dar au început deja să-l supere şi stomacul şi inima. Nevastă-mea o să mă bage în mormînt, exclamă, deşi pare, în mod straniu, împăcat cu ideea. Mă dau jos din taxi şi intru în sediul uneia dintre nenumăratele bănci de pe teritoriul capitalei. E vineri. Coadă mare. Căldură şi mai mare, în ciuda aerului condiţionat, din care nu pare să mai fi rămas decît zgomotul.