Sînt prea mic să îmi aduc aminte cu adevărat ce era bine şi ce era rău înainte să fie "bine". Eram în clasa a treia cînd a avut loc Marea Revoluţie din Decembrie şi nu mai ţin minte decît că m-am distrat pe cinste, în inconştienţa vîrstei, de teama şi dezorientarea alor mei, şi că a fost cea mai lungă vacanţă de iarnă din viaţa mea de elev, pentru că, pe lîngă prelungirea datorată evenimentelor, am avut parte şi de o drăguţă de hepatită A, care m-a ţinut departe de şcoală cam cît o vacanţă de vară. În fine, astea sînt lucruri personale. Tot ce mai ţin bine minte de pe tărîmul celălalt este legat de gust, ca orice mîncău care se respectă. Ştiţi, bunicii mei sînt dintr-o comună de lîngă Scorniceşti, Optaşi-Măgura îi spune, aşa încît, copil fiind, mai aveam parte şi eu de cîte un Pepsi, de cîte o ciocolată, lucruri la care copii din alte părţi poate că nici nu visau. Ei bine, aici voiam să vă aduc: mai ţineţi minte ciocolata aceea chinezească, cu o clădire pe ambalaj, dacă nu mă înşel (nici pînă astăzi nu am aflat despre ce clădire era vorba), învelită cu toată grija? Sînt sute de sortimente de ciocolată acum, care mai de care mai îmbietoare, iar părinţii mă asigură că multe sînt

mult mai bune decît ciocolata de care vă vorbesc. Dar eu tot pe aceea aş vrea-o, tot ea mi-a rămas în minte ca inegalabilă, cu gustul ei indicibil. Mai ţineţi minte aroma aia specială, o adevărată alintaromă, şi felul cum se topea în gură, nu ca placajul amestecat cu rumeguş al celorlalte ciocolate de pe piaţa comunistă? De fapt, întrebarea asta era adresată mai mult doamnei Iaromira Popovici, pentru că, fără supărare, pare singura din redacţie capabilă a înţelege adîncimea filozofică şi profunzimea gastrică a acestei dileme, care mă frămîntă la fel de tare de 13 ani. În final, o cerere pentru întreaga redacţie şi pentru naţiune: dacă mai aveţi, uitat prin vreun colţ nemăturat al c