Am 25 de ani. Revoluţia s-a întîmplat undeva la jumătatea vîrstei mele de acum. E vorba de jumătatea vîrstei psihologice. Revoluţia m-a rupt în două. M-a lăsat cu ochii în soare. O generaţie întreagă, de fapt, a păţit la fel. Aveam aproape 12 ani. Organismul era într-o fază revoluţionară şi el. De prefaceri, de împliniri măreţe. Simona Sora, care mi-a spus să scriu în numărul de faţă, spunea despre mine că aş fi un soi de fiinţă cu o alcătuire bizară. Nici/nici. Între şi între. Şi/şi. O fiinţă contradictorie. Un caz. De aici vin şi belelele profesionale. Necazurile pe care le am cu antropologii, sociologii care mă acuză că literaturizez, polemicile cu prozatorii care, dimpotrivă, consideră că teoretizez excesiv, că mă dau ştiinţific, iar ceea ce fac eu aduce a muncă de saltimbanc cultural. Că antropologia nu se topeşte deloc în textul literar, iar reciproca scîrţîie şi ea. Unii antropologi mă consideră poet, mucles, bă, poete! Prozatorii - infestat de teorie. Oricum, am un stil hibrid cu aparenţe parodice de text băşcălios. Textele mele nu sînt însă decît asumate, sincere. De fapt, scriu aşa pentru că n-am încotro. Nu se poate altminteri. Ar trebui să vă povestesc pe scurt viaţa mea pentru a înţelege. În liceu am fost un rocker de ţară, un ţăran hard & heavy, cum zicea Paul Cernat. Unul care făcea naveta între un sat de orăşeni pîrîţi şi un oraş cu destui indivizi urbanizaţi de mîntuială. Toate astea sînt, cum ziceam, între şi între. Şi rockeria şi locuirea. Nici acum nu am un domiciliu stabil, nici o profesie clară. O nefixare identitară care nu-mi dă pace. Naveta a continuat şi în timpul facultăţii. De data asta, la sfîrşit de săptămînă. Şi după terminarea ei, cînd am lucrat la un ziar din provincie, unde făceam naveta din Bucureşti. Sau din provincie migram în Bucureşti. Nu se poate şti care era casa mea. Azi, pentru mine, aproape oricine altcineva devine