Primul capitol al titlului al patrulea al proiectului de Constituţie redactat de Convenţia Europeană şi adus oficial la cunoştinţa membrilor UE cu ocazia summitului de la Salonic este dedicat cadrului instituţional al Uniunii. Paradigma celor trei puteri independente, care stă la temelia sistemelor constituţional-democratice occidentale de cîteva sute de ani, va sta şi la temelia viitoarei Uniuni Europene. Totuşi, ambiguităţile şi suprapunerile sau chiar atribuirile surprinzătoare de competenţe nu lipsesc din acest proiect constituţional. Parlamentul European va fi compus din maximum 736 de parlamentari veniţi din toate ţările membre, aleşi prin vot universal direct şi secret de către cetăţenii Europei pentru un mandat de cinci ani. Atribuţiile Parlamentului vor fi, în principal, acelea de a legifera, de a decide asupra bugetului Uniunii, alături de funcţii specifice de control politic şi consultare. De asemenea, Parlamentul va alege pe preşedintele Comisiei Europene. Consiliul European nu va avea atribuţii legislative, dar va fi cel care va defini direcţiile şi priorităţile Uniunii. Consiliul va fi alcătuit din toţi şefii de state sau guverne ai statelor membre, împreună cu propriul preşedinte şi cu preşedintele Comisiei Europene. Miniştrii de Externe ai ţărilor membre vor lua şi ei parte la lucrări. Consiliul European se va reuni trimestrial, fiind convocat de preşedintele său. Regula în privinţa deciziilor Consiliului este unanimitatea, excepţiile fiind constituţional prevăzute. Preşedintele Consiliului va fi ales de către Consiliu, cu majoritate calificată (adică o majoritate care să exprime voinţa a cel puţin trei cincimi din populaţia Europei), pentru un termen de doi ani şi jumătate, şi va putea fi reales doar o singură dată. Consiliul de Miniştri va fi compus din reprezentanţii fiecărui stat membru, la nivel ministerial. Numai miniştrii pot să asume o