* Amor pe contrasens / El Otro lado de la cama (Spania, 2002), de Emilio Martínez-Lázaro. Într-unul din momentele acelea de claritate şi inspiraţie, care luminează condiţia de bărbat şi dau atîta muzicalitate expresiei "la o berică cu băieţii", un personaj secundar îşi prezintă teoria despre fericire, invocînd "universitatea vieţii" şi modelul cubanez: "De ce sînt cubanezii fericiţi, deşi sînt vai de capul lor? De-aia, pentru că fac sex tot timpul." De ce e atît de plăcută această analiză, deşi e vai de capul ei? De-aia, pentru că dă ora exactă, temperatura exactă a camaraderiei masculine în jurul acelei mese, o idee destul de exactă despre cantitatea de alcool deja băută, şi clicul exact al lucrurilor care se potrivesc: nu e o replică spectaculoasă (şi, oricum, în privinţa fericirii eu rămîn fidel "universităţii Billy Wilder", unde am învăţat că "fericirea înseamnă să ai un doctor care fumează patru pachete pe zi"), dar asta voiam să aud de la omul acela în momentul acela - asta trebuia să spună, ca să-şi respecte plăcutul acord cu propria natură. Apropo de plăcere, trebuie să o cunoaşteţi pe Pilar, al cărei obiectiv este tot fericirea şi a cărei drăgălăşenie serioasă şi blondă i-ar asigura şanse mari în această căutare, dacă n-ar fi sabotată de lucrurile care-i ies pe gură - adevăruri zguduitoare ("Pe prietenii adevăraţi te poţi baza. Ei sînt greu de găsit.") şi enumerări fascinante ("Mie îmi place să mă plimb: pe străzi, prin parcuri, în ploaie, în soare, în weekend, în..."). La prima întîlnire dintre Pilar şi adeptul modelului cubanez, se întocmesc nişte liste atît de interesante şi se fac nişte schimburi de truisme atît de avantajoase pentru ambele părţi, încît practic îi auzi făcînd clic, ca două piese de Lego care se potrivesc. Vor fi fericiţi împreună. Ca în Cuba. Cu restul personajelor, lucrurile nu sînt atît de clare: Pedro (Guillermo Toledo) este pă