"Era un pistol negru, uns cu vaselină, împachetat în nişte cîrpe. L-am găsit undeva, într-un pod...". "La Ioneasca!", îşi aminteşte Puiu. "Da, da, la Ioneasca, dracu' ştie ce mai căutam şi prin podul ăleia, bărbat-su fusese ofiţer, poate de-aia se afla pistolul acolo, era şi o cutie de cartuşe, le-am luat şi-am plecat în zăvoi, să vînăm iepuri". "Cînd era asta?", întreb eu. "Prin cinzeci, cinzeci şi ceva, nu Puiule?". "Îhî", icneşte scurt Puiu ridicînd undiţa în care se zbate un caras de-o palmă. "Şi?". "Şi am încărcat, am armat, am tras. Cînd mi-am ridicat privirea l-am văzut pe ăsta galben la faţă: Bă, mi-ai găurit cămaşa!, zice el. Glonţul îi trecuse pe sub braţ, era cît pe ce să-l omor şi lui îi păsa de cămaşă... Mai ţii minte, Puiule?". Puiu dă din cap şi apoi începe să povestească, rar şi tare, pufnind la răstimpuri în icnete scurte. "Am mai tras cîteva focuri şi la un moment dat a apărut pădurarul. Era negru de furie, noroc că apucasem să ascundem pistolul. Ne-a întrebat dacă ştim cine trage, noi am zis că sînt unii care vînează iepuri şi i-am arătat aiurea desişul pădurii. A fugit după braconieri şi noi am fugit acasă...". "Şi cu pistolul ce s-a întîmplat?", întreb curios. "L-a găsit tata, mi-a tras o bătaie soră cu moartea, apoi l-a prins în menghină, i-a tăiat ţeava şi după ce l-a împachetat într-o cîrpă l-a aruncat în rîu", oftează Puiu. Tata oftează şi el: "A doua zi ne-am scufundat de o sută de ori în locul ăla, doar, doar l-om găsi, da' dus a fost...". Stăm pe malul Dunării, toţi trei. Pescuim. La răstimpuri pluta valsează uşor stînga-dreapta şi din apa verzuie iese agăţat în cîrlig cîte un caras dolofan. "A murit şi nea Sandu, băi Barbule...". "Care Sandu?". "Sandu, tata lu' Doru...". "Aaa, săracu', ce om... Mă duceam la el cînd aveam întîlnire, să-mi lipească pantofii, scotea cîţiva lei din buzunarul ăla mare, din faţă, de la şorţ şi mă trimite