Eseul, ca specie a criticii sau a literaturii insesi, ii seduce deopotriva pe scriitorii care il pun in pagina si pe cititorii care il "consuma". Neavand o structura bine fixata, o osatura care sa-l Eseul, ca specie a criticii sau a literaturii insesi, ii seduce deopotriva pe scriitorii care il pun in pagina si pe cititorii care il "consuma". Neavand o structura bine fixata, o osatura care sa-l incadreze intr-o anumita categorie, el beneficiaza, practic, de toate libertatile creatoare. Eseistul poate fi, in acelasi timp si fara sa se contrazica, obiectiv si subiectiv, detasat si patimas, de o mare seriozitate sau predispus la calambur, constructor pe spatii mari sau "chitibusar" cu voluptatea detaliului. in prima si ultima instanta, eseul seamana cu cel care il scrie: mai mult decat la alte genuri si specii literare, relatia este una de reciproca definire. O parte dintre eseurile scrise de Ileana Malancioiu au fost stranse, inainte de 1989, intr-un volum antologic (la propriu si la figurat), Calatorie spre mine insami. O a doua editie, revazuta si adaugita, cu o sectiune consistenta de inedite, a aparut nu demult la Editura Polirom, cu o prefata de Nicolae Manolescu. Textele, care si inainte respirau aerul libertatii interioare, se citesc acum, indiferent de formula si intinderea lor, cu aceeasi bucurie estetica si co-participare etica. Reduse la proportiile unor tablete sau extinse sub forma unor analize aplicate de carte, glisand catre fantasticul moral sau decupand strict-realist portiuni din lumea inconjuratoare, eseurile Ilenei Malancioiu se rotesc in jurul unei axe, inconfundabile, de profunzime si gravitate morala. Tema conteaza mai putin; din orice fragment al vietii ori aspect al literaturii poate iesi o pagina de o densitate caracteristica. Iata numai acest fragment, dintr-o tableta ce-l evoca pe profesorul de romana Haralambie Paslaru, de la Liceul de fet