Cind am ajuns la Bloomington, la Indiana University, in ianuarie 1973, nici nu-mi trecea prin minte ca aveam sa ma imprietenesc cu un economist, un mare economist, cum urma sa aflu mai tirziu, dublat de un umanist. Eram de acord cu Thomas Carlyle, care numise economia politica „the dismal science“ („stiinta mohorita, deprimanta“) si, dupa ce studiasem la facultate, in cadrul invatamintului politic obligatoriu pentru toate disciplinele, Capitalul lui Marx timp de un an, ostilitatea mea de om de litere cu inclinatii boeme pentru orice fel de economie era maxima. Evident, greseam, cum gresisem de-a lungul celor patru sau cinci ani in care ma felicitam ca izbutisem sa trec examenele tot mai grele la limba rusa fara a o invata deloc si privindu-ma, astfel, de posibilitatea lecturii in original a lui Dostoievski, a lui Tolstoi, a lui Cehov, autori care m-au fascinat si continua sa ma fascineze. La Bloomington, am aflat curind printr-un prieten de la catedra de literatura comparata, André Reszler, ca printre profesorii universitatii se numara si Nicolas Spulber, profesor de economie plecat din Romania de multi ani, specialist in economiile comuniste, inclusiv Romania, un om foarte inteligent si cu deschideri spre umanitati cu care el, venit din Geneva (unde se refugiase dupa revolutia din Ungaria din 1956, inabusita in singe de tancurile sovietice), vorbea mai mult frantuzeste, si pe care ar merita sa-l cunosc. Si el, mi-a spus André, voia sa ma cunoasca, curios poate sa afle ce se mai intimpla in Romania intrata in neostalinismul dictaturii lui N. Ceausescu. Am stabilit deci o intilnire si l-am vizitat in biroul lui captusit cu carti din Ballantine Hall, aceeasi cladire in care se afla si biroul meu.

M-a intimpinat cu multa amabilitate un profesor mai in virsta decit mine cu aproape douazeci de ani, m-a poftit sa iau loc pe un scaun din fata biroului lui tinut