Insasi ideea ca un minister se ocupa de alocarea fondurilor pentru consolidarea sectorului neguvernamental este aberanta. Ce sprijin ar putea primi de pilda APADOR-CH, aflat în proces cu guvernul în numele apararii accesului la informatii publice? De altfel, studiul contine deja elemente care sa întareasca controlul centralizat asupra alocarii fondurilor: finantarea europeana ar trebui sa se limiteze la o singura organizatie-umbrela pe sector la nivel national, în cadrul careia sa fie reprezentate anumite consortii. Or, societatea civila trebuie sa-si regleze singura mecanismele de functionare, nu sa fie dadacita de un for ostil, cum este guvernul, care nu are nici un interes în dezvoltarea ei. Obsesia acestuia de a controla ONG-urile s-a manifestat nu demult si prin controversata Ordonanta 37, care impunea un aviz guvernamental asupra constituirii unei ONG si instituia un filtru al executivului pentru acordarea de fonduri publice, si anume calitatea de "organizatie de utilitate publica", statut greu de obtinut de care se bucura doar 12 ONG-uri. Încercarile organizatiilor societatii civile de a bloca ordonanta în comisiile parlamentare au esuat pana în prezent. Sprijinul din partea presei a fost în cel mai bun caz inegal, ca si atentia acordata recentului protest. Prinde teren ideea periculoasa ca societatea civila nu este capabila de actiuni relevante si este prea slaba pentru a conta. Ca impactul actiunii ONG-urilor este limitat tine însa si de insuficienta fondurilor.

Realitatea prozaica este ca nu poti stimula spiritul civic doar afirmand principii. Crearea unei retele de informare sau consultanta pentru cetateni nu se face fara bani. Astazi, donatorii straini îndeamna ONG-urile sa-si gaseasca resurse interne de finantare si sa nu mai conteze pe generozitatea contribuabilului occidental. Cine ar putea dona însa bani organizatiilor societatii civile în R