Vad intimplator si iau de pe o etajera ministeriala un exemplar din Contemporanul. Ideea europeana, il frunzaresc si ajung repede la rubrica articulata hotarit Cronica de arta si la subrubrica nehotarita Film. Oficialul amabil din birou observa ca ma amuz si-n cele din urma ii accept pomana impersonala, fiindca n-as fi scos din buzunar la chiosc, daca as fi avut, 40.000 lei cit costa cvadruplul numar 604-607 ai publicatiei. Pot astfel salva mai jos citeva noi perle ale recordmanului absolut al criticii (vorba vine) clientelare si cameleonice, ajunsa in acest sezon la mare ananghie in materie de cinema romanesc si tocmai de aceea mai expresiva decit oricind.
Dar. Sa mai lamurim o data, in prealabil, o chestiune epistemologica si de limbaj, ba chiar deontologica si juridica: in numita materie din enclava subculturala, e imposibil, imoral si de prost gust sa ne oprim la hotarele polemicii academice. Indiferent de filmele in discutie – bune, mediocre sau nule – dansul in jurul lor al impricinatilor desfigurati de contrafacerile practicate asiduu decenii de-a rindul este uneori atit de hilar, cind nu e jalnic sau sinistru, incit interdictia „atacului la persoana“ si alte nobile restrictii, precum tabu-ul defectelor fizice ale adversarilor, sint un lux pe care nu-l mai meritam totodeauna. Ele au devenit frecvent instrumente de santaj ale mediocratiei rapace, punitive fata de delictele de opinie, sau subterfugii ale deficitului de demnitate profesionala a victimelor, carora li s-ar impune abstinenta lexicala, in platitudinile limbii de lemn.
Cum sa inregistrezi placid tertipurile unui Calin Caliman din numita foaie si din altele – vechi client al nostru numai pentru ca a tinut cu tot dinadinsul sa ne intre mereu in cadru, pe cit de poltron, pe atit de simandicos? Nu numai cu texte de gen antologice (de neuitat, bomboana sintagmatica a titlului La rascruce
