Expozitia deschisa zilele acestea la galeria bucuresteana Simeza este inscrisa intr-un proiect initiat de sectia de critica de arta a Uniunii Artistilor Plastici, prin care spatiile galeriilor acestei institutii sint rezervate curatorilor si nu artistilor (unul dintre spatiile de desfasurare a acestui proiect, Caminul Artei – etaj, a gazduit expozitia Padurea din frumoasa adormita, curator: Aurelia Mocanu, care a fost prezentata intr-un numar anterior al Observatorului cultural).

Pe tema curatorilor si a rolului lor s-a zimbit mult, dar s-a si scris serios, unul dintre primele numere ale revistei Artelier fiind rezervat in intregime acestui subiect. De la expozitiile asistate sau doar inaugurate printr-o sofisticata formula elogiatoare pina la insistenta de a inventa titulaturi haioase pe afis si invitatie, precum „curator al Radiodifuziunii romane“, de la ambitia de a stirni curente teoretice, miscari si grupuri, pina la pasiunea de a vizita ateliere, artisti si lucrari, de la joaca de a gasi vecinatati interesante intre lucrarile aceluiasi perete pina la efortul de a afla surse financiare pentru participarea romaneasca la manifestarile internationale – toate aceste situatii au fost si sint traversate de criticul de arta/artistul „exhibat“ drept curator. Prin urmare, freelancer ori angajat/afiliat unei galerii sau unui muzeu, curatorul este, rind pe rind: zvelt si degajat, daca vede lucrurile/lucrarile de sus, de la distanta; bondoc si implicat, daca cedeaza simpatiilor si interventiilor. Este atit cercetator intr-ale vizualului, cit si inventiv, creator intr-ale comunicarii si finantarii. Dintr-un „sufleur“, un om aflat in spatele artistului, curatorul poate deveni cartea lui de vizita.

Este usor sa va imaginati care e sansa unui curator sau a unui artist tinar de a propune o expozitie la Simeza, galerie indelung rivnita de mai toti „recu