Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul lu' Cozma

Publicat in Revista22, marți 5 august 2003 ·

Cand vorbeste despre Cozma, presedintelui i se umezesc ochii. Prea seamana cariera lui Miron Cozma cu cea a ilegalistilor care au mancat, pentru actele lor de terorism patriotic, inchisoare pe paine. Miron Cozma nu ar fi existat, daca Ion Iliescu nu l-ar fi creat. Presedintele avea nevoie de lampasul lui Cozma sa vada inainte, in istorie. El a fost luminita de la capatul abatajului unde traieste Ion Iliescu. Chiar si-asa, de dupa gratii, Miron Cozma e un exemplu viu pentru cei care promiteau sa redea Romania romanilor. A fost muza liderilor sindicali care au scris istoria economiei romanesti cu pumnul si palma, pe spinarea investitorilor straini. Nu intamplator, intre Miron Cozma si Vadim Tudor a fost o mare iubire, iar cel care-l apara astazi prin tribunale este avocat de partid in PRM. Patriotul Miron Cozma a vrut sa scape tara de venetici, mosieri, de partide istorice, de intelectuali si de studenti.

Cele doua personaje, Iliescu si Cozma, au fost doi siamezi care au tesut cu fir rosu Cursul scurt de istorie PSD. Cand a avut nevoie de o mana de fier, care sa biciuiasca moravurile unei lumi in deriva, in care lupta de clasa a fost inlocuita cu lupta pe casa cu bani, liderul maxim a imprumutat o ranga de la Dan Iosif sau o bata de la Miron Cozma. Ion Iliescu a avut mereu la indemana recuperatori care sa-l scoata de la fundul gramezii.

Asa se face ca lui Ion Iliescu pedeapsa lui Cozma i se pare cam exagerata. De ce ar infunda numai el in puscarie cand altii sunt la fel de vinovati ca el? Gura activistului adevar graieste. Unul dintre beneficiarii si mamosii violentelor din zorii democratiei a fost insusi presedintele Iliescu, profetul si beneficiarul primelor patru mineriade. Nici urmatoarele doua nu i-au prins rau. Pe atunci, in primii ani de despotism luminat, trebuia sa arate ca, la o adica, are mana grea si stie sa se foloseasca de ea. Si a facut

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°