Păpuşa & păpuşoiul

Există o hibă cvasi-generală a tinerilor/ noilor scriitori şi voi începe cu ea deoarece e una din cele câteva care viciază colecţia de poeme a lui Claudiu Komartin – un eşec al sintezei dintre "harul poetic" şi cultura generală. La care se adaugă o adeziune profundă la un canon ultra-local, provincial aproape (format din "ce citesc prietenii şi profesorii mei" şi sugerat de al doilea termen din titlu), asezonat cu o lipsă de sincronizare. Pentru a exemplifica acest defect m-aş referi la poezia Arătarea asta e poate chiar Franz (o referire destul de nedreaptă, căci e una din puţinele nereuşite poematice ale volumului): "cineva s-a strecurat înăuntru/ în timp ce dormeam// vorbeşte în idiş are obiceiuri ciudate// şi o carapace neagră/ strălucitoare" (pag. 15). Trei aluzii, mai mult decât evidente, la Kafka – şi ce dacă? Fără "poantă" (pentru exemplu pozitiv, vezi Carol Ann Duffy, Mrs. Darwin), tot degeaba, căci acest tip de poezie, intertextuală, dar fără un mesaj propriu, rămâne un simplu exhibiţionism cultural, la fel de futil şi gol ca numele unei formaţii belgiene, K’s choice.

Rămânând în zona defectelor, s-ar mai putea spune că, deşi multe metafore "curg" bine în înlănţuiri, unele sunt extrapolate inutil: "oh, idol ilustru cum stai tu aici/ cu aerul unei păpuşi dezmembrate/ aşa gânditor// înţepenit într-o cămaşă de teracotă/ meditezi/ la discutabila bărbăţie/ a defăimătorilor sanctificaţi" (hiatus, pag. 25). Ai senzaţia că sari pe o funie întinsă din asociaţie în asociaţie, iar apoi te trezeşti în plină cădere în gol căci ai pierdut demult contactul cu funia…

Totuşi, titlul colecţiei (Păpuşarul şi alte insomnii) sugerează o artă poetică pe care volumul o susţine: păpuşarul e autorul, iar ceea ce manipulează el, îmbrăcând-o şi dezbrăcând-o la fiecare poem, e păpuşa – actant liric. Uneori, chiar reuşeşte să te co