Nu cred că există memorie fără să aibă prin pliurile ei teribilele călătorii, peripeţii, năstruşnicii şi fantasmagorii ale lui Rabelais şi, în consecinţă, ale lui Pantagruel, personajul său, feciorul uriaşului Gargantua, Pantagruel cel purtat unşpe luni în pîntecele mamei sale şi adus pe lume întru desfătarea sa şi a noastră, a tuturor. În vecii vecilor. Uimirea şi rîsul îl însoţesc pe cititorul de orice vîrstă în parcurgerea uneia dintre cele mai extraordinare cărţi, acolo unde puterea cuvîntului şi construcţiile imaginarului nasc plăcerea şi voluptatea cititului printr-o sumă infinită de giumbuşlucuri lingvistice ce definesc în fel şi chip chiar verbele "a scrie" şi "a citi". Un omagiu adus cuvîntului şi miracolelor ce se pot ivi din dînsul. Tot ce se întîmplă în această carte pare că nu are sfîrşit. Pare că nu se va termina decît odată cu lumea, cu oamenii şi cu pămîntul acesta. Întîmplările şi aventurile pe tărîmuri fabuloase, alaiurile de personaje bizare, de locuri vizitate pe uscat sau pe mare, ironia imensă a lui François Rabelais se constituie parcă în cartea cărţilor, în suma poveştilor şi basmelor lumii, augmentînd funcţia naraţiunii şi posibilităţile fără de frîu ale imaginaţiei. Cine nu-şi aminteşte revărsarea de cuvinte şi de produse pagini întregi din oale şi din cratiţe, jertfe aduse, pe insula mîncăilor, Guvernatorului acesteia, Jupînul Gaster? ( Adică, Stomac.) Capitolul al cincizecişidoilea devine un elogiu al acestui personaj, "primul meşter pe lume al tuturor artelor" şi al minunilor pe care le face atît de firesc. La porunca lui, tot pămîntul se zguduie şi toată lumea munceşte şi se trudeşte. Iar ce face el ca recompensă, este de-a dreptul incredibil. Corbii, gaiţele şi papagalii devin poeţi, elefanţii, leii, rinocerii joacă, ţopăie... Şi, doamnelor şi domnilor, "totul pentru burtă" Pentru fericirea ei deplină şi extazul ei necontenit. Iar cine