Spre deosebire de realizatorii emisiunilor de televiziune, care şi-au luat binemeritatele concedii, oamenii de condei înfruntă arşiţa verii cu un stoicism demn de cauze mai bune. Nu chiar toţi, desigur. Dintre titularii de rubrici pe care-i citesc întotdeauna cu plăcere, câţiva au pus şi ei tocul în cui ori şi-au rărit articolele. Însuşi directorul "României literare" ( dl Nicolae Manolescu, precizez, măcar spre ştiinţa doamnei Ileana Mălăncioiu) şi-a luat o pauză de respiraţie. Motivată, se pare, de urgenţa încheierii marii sale Istorii critice. Cristian Tudor Popescu poate fi văzut mai des pe terenurile de tenis din ţară decât la rubrica "Editorial" a ziarului pe care-l conduce, aşa încât opţiunile mele se îngustează dramatic. Doar Cornel Nistorescu şi Mircea Dinescu, dintre preferaţii mei, par a nu fi afectaţi de dogoarea verii, scriind cu o vervă de zile mari.

Îi înţeleg pe cei care şi-au luat un răgaz de meditaţie, pentru că, într-adevăr,despre ce să scrii? Ţara cască plictisită, românii umblă buimaci dintr-un loc în altul, neînţelegînd nici ce se întâmplă în lume, nici ce se întâmplă cu ei. Un banal "eveniment rutier" în care am fost implicat ( un camion a "şters" aripa şi-a smuls radiatorul unui automobil în care mă aflam) mi-a dovedit cu asupra de măsură infantilismul vivace ce domină "mentalul colectiv" al concetăţenilor mei. Dacă, până la un punct, interesul pentru orice întâmplare, cât de mică, e explicabil şi legitim, el devine plin de semnificaţii în momentul în care fiecare în parte şi toţi laolaltă se transformă în judecători absoluţi ai întâmplării la care asistaseră.

Partea comică e că cei mai "vocali" erau cetăţeni sosiţi la locul faptei minute bune după petrecerea evenimentului. Cu un aer doct, luând o atitudine misterios-atotştiutoare, perorau despre "cine-a fost de vină", despre "cât o să-i usture la buzunar", avansând cif