Din tot ce s-a spus după 1989 ( şi s-au spus multe, a fost un adevărat vacarm, care n-a dus aproape la nimic), m-a impresionat în mod special o propoziţie enunţiativă, pronunţată însă sfidător-exclamativ de unii elevi la diverse mitinguri de protest: "Nu suntem genii" Acelor elevi li se părea că li se cere să înveţe prea mult şi scandau sau îşi scriau pe piepturile lor brave "Nu suntem genii" cu indignarea cu care deţinuţii politici, supuşi unor tratamente inumane, strigau pe vremuri "Nu suntem animale".

În mintea mea, le răspundeam: "Să vă fie ruşine că nu sunteţi genii La vârsta voastră, toţi ar trebui să fiţi Iar dacă totuşi ştiţi că nu sunteţi, cum de vă mai vine să râdeţi cu gura până la urechi?" Am şi scris o tabletă în România liberă pe această temă, dar protestele venite nu din partea elevilor, ci ale părinţilor lor m-au descurajat, făcându-mă să înţeleg că în România devastată cultural şi moral de comunism există un cult al mediocrităţii, mai grotesc şi mai primejdios decât cultul lui Ceauşescu.

Adepţilor şi practicanţilor acestui cult le recomand, în scop terapeutic, o carte extraordinară, o carte de convorbiri cu chirurgul Irinel Popescu, care a realizat o serie de performanţe aproape neverosimile în domeniul său. Dacă toţi cei care fac azi grevă de zel în România ar cumpăra-o, cartea ar deveni imediat un best-seller, fiind difuzată într-un tiraj de multe milioane de exemplare, iar ineficienta societate românească s-ar dinamiza brusc şi ar ajunge să semene în scurtă vreme cu Occidentul ( sau cu societatea românească dinainte de război). Exemplul lui Irinel Popescu este contagios. După epidemiile de gripă, de lene, de stângism, de hoţie şi de ignoranţă care ne bântuie ţara, s-ar declanşa în sfârşit şi o epidemie benefică, de pasiune profesională şi dorinţă de performanţă.

Irinel Popescu, primul medic român care a realizat