Editura Albatros, care se remarcă de mulţi ani cu un program de o mare bogăţie şi varietate, a iniţiat colecţia "Ethnos", în cadrul căreia, dacă nu mă înşel, una dintre primele apariţii este antologia călinesciană deja numită în subsolul acestei pagini. Ideea mi se pare extrem de benefică, întrucât conceptele că să nu spun cuvintele de naţiune, specific, patriotism au fost oarecum neglijate în ultima vreme şi datorită faptului că prin exagerare şi denaturare, ele fuseseră demonetizate în vremea lui Ceauşescu.

Cum observă şi Constantin Schifirneţ în studiul introductiv, G. Călinescu n-a elaborat studii teoretice, din care să rezulte concepţia sa despre etnic şi naţional. Abordând, fără să insiste, probleme de etnopsihologie şi antropologie, el procedează empiric şi subiectiv. Cu alte cuvinte, nu e un doctrinar, un psiholog, precum C. Rădulescu-Motru sau un sociolog, ca Mihai Ralea. Observaţiile lui sunt oarecum spontane, când se raportează la realităţile naţionale şi sociale, de obicei, prin intermediul culturii, mai exact, al literaturii.

Ideea de naţiune se leagă strâns la G. Călinescu de aceea de autohtonie, de vechime, de tradiţie, de specific. Într-un târziu ( 1946), va da o definiţie simplă conceptului de naţiune: "O comunitate de simţire, exprimată într-o limbă obştească, un sentiment de legătură între generaţii. Naţiunea e o familie mai mare" ( N. Iorga). Încă din 1939, criticul vorbeşte despre vechimea noastră: "Noi suntem geţi latinizaţi, adică un popor străvechi din Europa şi trebuie să cultivăm acele simboluri care ne amintesc străvechimea noastră", aşa cum o fac francezii, italienii, germanii" ( "Mica soră latină"). Este greşit a invoca o tradiţie de câteva sute de ani şi a trata cu ironie frazele în care intră Decebal şi Traian. Va adânci această idee în Istoria literaturii române: "Suntem nişte adevăraţi autohtoni de o impresiona