Pana in prezent, conform prevederilor Ordonantei de Urgenta 29/2002, privind acordarea de subventii producatorilor de lapte, persoane fizice si juridice, pentru produsul furnizat societatilor comerciale, licentiate, de procesare, au fost acordate peste 11 miliarde lei. "In fiecare luna, primim aproximativ 8 mii de cereri din partea persoanelor fizice, pentru acordarea acestei subventii. Pana acum, s-a acordat sprijin financiar in valoare de 11,7 miliarde lei, si mai avem de primit aproximativ 4 miliarde lei", a declarat Neculai Olaru, directorul executiv adjunct, in cadrul Directiei Agricole Iasi. Reamintim ca, potrivit actului normativ mentionat, in perioada de iarna, subventia la lapte este de 1.680 lei/litru, in timpul anotimpului estival subventia scazand la 1.400 lei/litru. Pentru a beneficia de acesti bani, solicitantii trebuie sa depuna la sediul Directiei Agricole o cerere, insotita de adeverinta din partea procesatorului.
(C.P.)
Pana in prezent, conform prevederilor Ordonantei de Urgenta 29/2002, privind acordarea de subventii producatorilor de lapte, persoane fizice si juridice, pentru produsul furnizat societatilor comerciale, licentiate, de procesare, au fost acordate peste 11 miliarde lei. "In fiecare luna, primim aproximativ 8 mii de cereri din partea persoanelor fizice, pentru acordarea acestei subventii. Pana acum, s-a acordat sprijin financiar in valoare de 11,7 miliarde lei, si mai avem de primit aproximativ 4 miliarde lei", a declarat Neculai Olaru, directorul executiv adjunct, in cadrul Directiei Agricole Iasi. Reamintim ca, potrivit actului normativ mentionat, in perioada de iarna, subventia la lapte este de 1.680 lei/litru, in timpul anotimpului estival subventia scazand la 1.400 lei/litru. Pentru a beneficia de acesti bani, solicitantii trebuie sa depuna la sediul Directiei Agricole o cerere, insotita de adeverinta din partea