Scriu aceste rânduri având ochii încărcaţi de lacrimi, iar mintea şi sufletul clocotind de fericire. Am trăit să văd materializată dragostea românilor pentru animale într-un reportaj căruia regalitatea suedeză îi va decerna la Oslo Premiul Nobel, iar americanii îl vor trece pe listă cu 7-8 Oscar-uri.
Generic: Observator Antena 1. Data: seara zilei de 17 iulie 2003. Prim plan Alessandra Stoicescu, frumoasă, încordată la maximum şi gata să iasă prin micul ecran. Decor: stradă din Micul Paris, lume pestriţă adunată ca la Maglavit; emoţie, suspans, pompieri, poliţişti, jandarmi, reporter, cameraman, parcă şi-o oficialitate că nu se vedea bine din cauza lacrimilor cameramanului, un copac şi un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoţie, suspans şi miorlăitul pisicului. Reporteriţa, gâtuită de emoţie, vorbeşte în hieroglife, întrebându-l pe un şef de la pompieri la ce strategie se gândeşte pentru salvarea pisicului din copac. "Mă gândesc la scară, zice omul, dar n-o putem folosi din cauza crengilor..." Cameramanul focalizează pe "feţele privitorilor" ( citat de la Florin Piersic): toată lumea e disperată. Cineva strigă: "Armata, domnilor, să vină cu un elicopter" Jandarmii se simt umiliţi, pompierii la fel. "Chemaţi trupele antitero, zice altcineva, că ăia se pricep la căţărat". Pisicul miaună jalnic. Parcă ar spune: nu dialoghez decât cu un reprezentant al Guvernului. Trec minutele, situaţia devine explozivă, lumea începe să privească chiorâş la pompieri, jandarmi, poliţişti şi etc. Alessandra Stoicescu, aproape plângând, o întreabă pe reporteriţă dacă mai sunt şanse de salvare a pisicului. Mai sunt, dar, deocamdată, se pun la punct câteva detalii ale unui plan complex de salvare pentru a se evita catastrofa căderii felinului ( masculinul de la felină). Prim plan cu forţele de ordine privindu-se întrebătoare, chiar discutând şi gesticulând ceva spre c
