Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la nimic la ceva

Publicat in Romania Literara, miercuri 6 august 2003 ·

Să admitem că universitarii literaţi francezi de azi au o părere foarte proastă despre literatura indiferentă la anumite tradiţii estetice naţionale şi cu gust pronunţat pentru prozelitism ( cum este cea semnată de Houellebecq) şi purced în schimb la instituţionalizarea altor două direcţii: autoficţiunea ( unde tradiţia libertină şi nietzscheană, alături de cea romantică a egotismului se îngemănează cu feminismul) şi minimalismul ( unde tradiţia avangardistă este îmblînzită de eleganţă formală, discreţia referinţei anatomice şi ironie). De pildă, între 21 şi 31 iulie a. c. se desfăşoară la centrul cultural internaţional Cerisy-la-Salle colocviul cu titlul Scriitorii minimalişti. Cele 29 de comunicări propuse au în vedere autori exclusiv minuitişti şi sînt onorate de prezenţele lui Patrick Deville şi Jean Echenoz. Opt dintre ele au ca temă opera lui Jean-Philippe Toussaint.

Înainte de a trece la ea, aş vrea să remarc existenţa a cel puţin două romane care justifică apelativul "de apartament" aplicat unei tendinţe a literaturii franceze contemporane: şi Au plafond de Eric Chevillard ( 1997) şi Mon grand appartement de Christian Oster ( 1999, premiul Médicis). Literatura de apartament n-are nimic din retorica oraculară a locuirii heideggeriene sau protestant-burgheză a "familiarismului" din cinematografia americană de propagandă. Apartamentul este locul unde ( aparent) nu se întîmplă nimic, tocmai de aceea plasarea unor personaje izolate în acest pseudo-vid scontează cel puţin două efecte. În primul rînd, surprinderea cititorului prin ralenti-uri transfocatoare care, cu ajutorul supradimensionării perspectivei, se transformă în veritabile istorii. Ca în performanţa lui Flaubert, chit că intenţiile erau acolo altele. Apoi, suscitarea voyeurismului latent al fiecăruia dintre noi. Pentru că, de obicei, într-un apartament nu se întîmplă nimic important, tocmai a

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 33 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 40 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum o ora
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

DIGI24: Nicușor Dan a fost surprins când folosea mașina Primăriei Capitalei în timpul campaniei

Gandul acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în prezent și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai, este acuzat că ar fi folosit o mașină ce aparține Primăriei Municipiului București în scopuri electorale, fapt interzis de lege. Mai m

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 52 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

România are cea mai mare inflație din UE

Adevarul acum 4 ore
România a avut în martie cea mai mare inflație din UE, de 5,1%, față de media de europeană de 2,5%, a doua cea mai mare rată fiind înregistrată în Ungaria, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat.

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°