Viaţa ca un Poker

În mod cert, dramaturgului Adrian Lustig îi este proprie şarja. Cele trei piese din Poker şi alte două comedii îngroaşă liniile până când tuşele de culoare devin pastă crudă şi îţi lasă o senzaţie de dinţi încleiaţi. Nu înseamnă, neapărat, o lipsă de rafinament aceasta, ci pur şi simplu o manieră de a scrie. Un stil. Nici mai bun, nici mai prost, nici mai vechi, nici mai original. Poker, de exemplu, preia toate clişeele de scandal ale post revoluţiei, cu senatorii kitsch în casele lor kitsch, cu târfele şi poveştile de amor precoce şi ghebos, cu silicoane, cu trening asortat la servietă, manele. Uneori sare în ochi câte o mostră de amor absolut senzaţional, gros şi mustind de bătaie de joc. Târfa Monica declară cald şi melancolic: "Ştii că eu am lucrat pe şoseaua de centură numai cu artiste? Şi-am avut nuntaşi brazi şi păltinaşi." Problemele sociale sunt reciclate amuzant într-o circumstanţă cu reglare de conturi şi curăţare ca în serialul Nichita: "Te omor, mă, te omor, (se opreşte). Nu, dacă te omor eu, mă ai la mână. Mai bine îi dau cinci mii de dolari unui basarabean şi te termină pe loc. La cinci mii cinci sute te împuşcă în direct, la o oră de vârf, lasă să-ţi alegi şi talk-show-ul în banii ăştia." Celălalt întreabă: "Împuşcă şi moderatorul?" Răspuns: "Mai trebuie să pui o sută pentru moderator. Se consideră pagubă colaterală. (Se gândeşte puţin). Dar nu meriţi tu banii ăştia. Mai bine aranjez eu cu un somalez de la căminele de azilanţi. Acela te omoară pentru zece tichete de masă. Atâta valorezi, mă zece tichete de masă. Şi ţi le mai scad şi din impozit." Alteori, şarja se complică hiperbolic şi parabolic. Prostituata declară că n-are ce face cu legea bordelurilor. "Mă vezi şefă de sindicat la curve? Să ieşim în stradă, să cerem prezervative gratis şi dreptul la propria imagine în oglinzile din tavan? Spasiba. Decât în stradă la B