Textul de mai jos reproduce fragmente din convorbirea autorului cu Mişu Langă ( M.L.), Costică Enache ( C.E.), Aurel Cioacă ( A.C.), Iulian Laurenţiu Barbu ( I.L.B.) şi alţi câţiva lăutari ţigani din localităţile Morunglav şi Balş Oltenia ( convorbire purtată, înregistrată şi transcrisă în octombrie 2002).
Convorbirea în fapt un interviu vag direcţionat a urmărit, între altele, să pună în lumină înţelesul sintagmei "muzică ţigănească". Dar, în varianta sa notată şi "stilizată" minimal, cititorul o poate parcurge cu profit chiar dacă nu se sinchiseşte de muzica ţigănească. Îi garantez că va afla în ea tot felul de lucruri neştiute, unele pasionante şi mişcătoae. De pildă:
* ţiganii lăutari ezită să-şi asume apartenenţa etnică. Dar după ce şi-o asumă, ei se grăbesc să arate că sunt deosebiţi faţă de ţiganii de rând şi că se desolidarizează categoric de faptele antisociale pe care aceştia din urmă le comit sau care li se atribuie;
* în mod similar, lăutarii încep prin a nega existenţa muzicii ţigăneşti şi sfârşesc prin a admite că ea fiinţează cu adevărat şi că e delimitată fără rigoare de unele particularităţi stilistice ale interpretării;
* ţiganii lăutari afirmă cu o energie aproape vehementă că nu sunt victime ale prejudecăţilor rasiale; dimpotrivă, ei şi-au dobândit respectul deplin al majoritarilor cu care convieţuiesc datorită unei vorbiri "bune" şi a unui comportament civilizat. Afirmaţia lor reflectă o realitate neîndoielnică; dar ea se explică în parte prin grija de a nu-i vexa în nici un chip pe concetăţenii români şi de a nu tulbura astfel pacea socială în mediul în care trăiesc;
* ţiganii muzicanţi se străduiesc să se prezinte în faţa interlocutorului-outsider într-o impostază avantajoasă, dar după cum am putut constata la faţa locului ne-mincinoasă, compatibilă cu realitatea sau, în fine, cu acel