Mihai Botez este, probabil, cel mai important disident anticomunist din România. Acţiunea sa contestatară, începută la sfîrşitul anilor ’70, despre care românii erau informaţi prin intermediul postului de radio "Europa liberă", a erodat constant credibilitatea internă a regimului Ceauşescu şi, mai ales, a demonstrat milioanelor de români că în faţa cinismului, imbecilităţii, prostiei, iresponsabilităţii, aroganţei şi incompetenţei unor conducători, aparent atotputernici, se poate spune "nu". Vreme de mai bine de un deceniu, reacţiile lui Mihai Botez au funcţionat ca nişte duşuri reci ale normalităţii şi bunului simţ, care se declanşau de fiecare dată pentru a tempera tonurile excesiv de fierbinţi şi chiuiturile prin care mass-media din ţară salutau genialele "indicăţii" ale "Geniului Carpaţilor". Mulţi dintre noi cei tăcuţi care, seară de seară la ora şapte, ascultam Actualitatea românească ne întrebam cu uimire cum este posibil ca un om care trăieşte în ţară să spună firesc, cu voce tare, ceea ce gîndeşte şi, mai ales, cum se face că toate luările sale de poziţie ajung nesmintit la "Europa liberă", ridiculizînd vigilenţa unui regim poliţienesc draconic, precum cel de la Bucureşti. Fireşte, se ştia despre faptul că matematicianul era urmărit pas cu pas, că periodic era reţinut şi maltratat de ofiţeri de miliţie şi/sau securitate, dar de fiecare dată reapărea viu şi nevătămat şi îşi relua imperturbabil, senin şi raţional, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, criticile la adresa modului catastrofal în care era administrată ţara. Mult mai tîrziu s-a aflat ( din jurnalul Monicăi Lovinescu) care au fost costurile reale ale acestei atitudini exemplare din punct de vedere moral. Spre sfîrşitul anilor ’80, Mihai Botez ştia că a fost iradiat de Securitate ( informaţie confirmată de analizele efectuate imediat după sosirea sa în Statele Unite), dar a refuzat categoric să se f