- Sportiv - nr. 153 / 7 August, 2003 Marti, 5 august a.c., la sediul Asociatiei Judetene de Fotbal Mures (presedinte Szatmári Tiberiu), a avut loc consfatuirea cu presedintii si conducatorii echipelor cluburilor care vor participa la noua editie 2003-2004 a Diviziei D Mures. In cadrul consfatuirii au fost prelucrate prevederile Ordinului M.T.S. nr. 1058 din 24 aprilie 2003 si al Ministerului Sanatatii si Familiei nr. 404, din 25 aprilie 2003, pentru aprobarea normelor tehnice privind controlul medical al sportivilor. In esenta, printre altele, a fost prezentat modul de folosire a noilor fise medicale pentru fiecare sportiv in parte, aratandu-se ca este necesara efectuarea a cate trei vize medicale pe an competitional, in loc de doua, cum era pana in prezent. De asemenea, s-a insistat pe obligativitatea cluburilor de a incheia contracte cu jucatorii, cu antrenorii; omologarii terenurilor de joc pentru formatiile nou promovate; punerii la punct a spatiilor de joc, a vestiarelor jucatorilor, arbitrilor, pana la inceperea campionatului; incheierii contractelor cu unitatile de jandarmi sau politie, pentru asigurarea ordinii in timpul disputarii partidelor etc. In ceea ce priveste sistemul de desfasurare a campionatului, la cererea majoritatii conducatorilor echipelor prezente la consfatuire, s-a hotarat ca noul campionat sa cuprinda un tur, un retur, un play-off si un play-aut. Initial, propunerea A.J.F. Mures era desfasurarea a doua tururi si a doua retururi, fara play-off si play-aut, datorita numarului mic de echipe participante. S-au inscris 10 formatii: Trans-Sil Targu-Mures, Dealul Mare Sighisoara, Tarnava Sangeorgiu de Padure, Clubul Sportiv Iernut, A.S. Sticla (Viitorul) Tarnaveni, Muresul Chirileu, Gliga Companies Reghin, Muresul Ludus, Avantul Mihes, Muresul Rusii-Munti. Muresul Targu-Mures are datorii fata de Dealul Mare Sighisoara si de A.J.F. Mures, deci