După statisticile mele personale, cel mai gălăgios autobuz. Călătoresc destul de frecvent cu tramvaiul 21: aici oameni ori îşi găsesc locuri, ori atîrnă de vreo bară, dar niciodată nu comunică unul cu altul, se izolează într-o tăcere ursuză şi privesc absent pe geam prostituatele de pe Calea Moşilor veche, în şorturi şi în bluze cu lycra demodate care încă îşi mai fac apariţia de prin vreun gang ruinat. Mai sînt troleibuzele spre Universitate, în care niciodată nu se întîmplă nimic, decît că mai apasă vreunul pe butonul "automat" de deschidere a uşilor, iar cel din spate întreabă: "Aţi apăsat?", primul dă din cap în semn că "da", sau se mai discută despre noua staţie intermediară, cea dintre Romană şi Piaţa Gemeni, Piaţa Spaniei: "Era sau nu necesară această staţie?", "Mulţi şoferi nici nu mai opresc aici! Ba o desfiinţează, ba o fac din nou, cine ce să mai ştie?". Apoi, mai călătoresc întîmplător, cu 336, maşina-conservă, unde toată lumea se înghionteşte şi transpiră, fără să crîcnească nimic, poate doar la staţia de la Apaca, unde se sparge conducta şi urcă muncitoarele care ies din schimb, îşi fac loc cu poşetele şi-şi comunică preţul roşiilor şi al vinetelor şi cam atît... 311 are un traseu lung şi inofensiv, nici măcar cimitirul pe lîngă care trece, la un moment dat, nu suscită comentarii de nici un fel, nici măcar complexul Billa; categoric, oamenii din Titan au devenit şi ei apatici, cu timpul. Spre Berceni, cu 313, aceeaşi placiditate, în afară de doi puştani (clasa a IV-a), care vorbesc despre gagici: "Ce, mă, Sonia e gagica ta? Am crezut că e Andreea, aia care şi-a arătat chiloţii în spate la buticu' lu' Vidanu"?", "Nu, mă, Andreea mi-e doar prietenă! Sonia e gagica mea acuma!" (rîde). Celălalt scobeşte un miez de pîine dintr-o coajă cu urme de găurele de la cuptorul turcesc şi concluzionează pe un ton foarte serios: "Da, mă, prietena e una şi gagica