(cînd toată lumea vrea mai mult) Românul e un telespectator mai educat decît s-ar crede, drept care nu votează oameni de care rîde la televizor - îmi spunea alaltăieri o doamnă foarte simpatică şi ştiutoare, directoare de programe într-o televiziune, comentînd intenţia mai veche a unui patron media de a propulsa sus, în politică, un foarte popular personaj de televiziune. Aşa o fi? Pînă una alta, România profundă se deşteaptă şi intră în atenţia operatorilor de cablu, devenind public ţintă pentru televiziunile comerciale. Potrivit calculelor făcute de oamenii din branşă, în spaţiul rural trăiesc mai bine de 60 la sută dintre telespectatorii activi. Vîrstă medie destul de înaintată, sedentarism domestic în cîteva luni bune ale anului, inapetenţa pentru alte modalităţi, eventual sociale şi mai sofisticate, de petrecere a timpului liber - toate acestea transformă lumea satului românesc într-un El Dorado pentru diviziile de cablişti şi într-un obiect de dispută pentru posturile TV. Deja campioană europeană la privitul pe sticlă, România mai are încă aici loc de creştere. Acest important segment de telefili rurali, care au asigurat pînă acum lejer supremaţia postului public de televiziune, vrea şi el mai mult. Vrea să vadă ce vede toată ţara, adică. Dacă e video-democraţie, să fie pentru toată lumea! Societăţile de cablu vor şi ele mai mult, iar după ce concurenţa urbană s-a tranşat, într-un fel sau altul, între cîţiva mari operatori şi unii mai mici pe cale probabilă de dispariţie treptată, noua frontieră care se zăreşte la orizontul confuz al lumii media, în calea-le, este acest sat prizonier pînă acum al jurnalelor TVR şi al emisiunilor adiacente. De fapt, miza este alta şi este considerabil mai mare. Cabliştii sînt creaturi ce gîndesc pe termen lung. Difuzarea de programe de televiziune prin cablu a fost doar începutul poveştii; în deceniul acesta, marii opera